O cunoaștem pe pianista Roxana Ioana Cîrciu, câștigătoare a numeroase premii naționale și internaționale. La 10 ani, ea obținea deja Marele Premiu la Concursul "Paul Constantinescu", apoi Premiul I la Concursul Internațional Rovere d'Oro din San Bartolomeo al Mare, debutând la 16 ani cu Orchestra Filarmonicii "Banatul" din Timișoara. Roxana a concertat în perioada următoare în România, Germania, Ungaria, Austria și în Franța. A studiat inițial în orașul natal, Drobeta Turnu Severin, cu Elisabeta Andreescu, continuând apoi, din 2004, la Timișoara, cu prof. dr. Felicia Stancovici, o fostă elevă de-a Floricăi Musicescu. Mai târziu, pianista și-a obținut licența de la Universitatea Mozarteum din Salzburg, la clasa profesorului Stan Ford, în cadrul aceleiași prestigioase universități urmând și cursurile de masterat cu profesorul Imre Roman.

Am început pianul la vârsta de șapte ani, când am început și Liceul de muzică din Drobeta Turnu Severin, cu doamna profesoară Andreescu. Am stat în Severin până la vârsta de 12 ani, cred, după care am plecat în Timișoara pentru că profesoara de pian voia să plece în Lugoj și nu aș mai fi avut cu cine să continui pianul în Severin. În Timișoara a fost foarte interesant pentru eu deja o cunoșteam pe doamna Stancovici de la un concurs din Tg. Jiu și ea mă cunoștea cumva pe mine și știa că acolo am luat Premiul I... așa că a fost foarte ușor să schimb profesorul. Am continuat studiile cu doamna Stancovici până în clasa a XII-a, când am terminat liceul din Timișoara, "Ion Vidu". Apoi, și îndrumată de ea, am hotărât să plec undeva în străinătate. Ideea era să aleg între Austria sau Franța, Paris. Am fost și m-am întâlnit acolo cu cineva, dar pentru că o am și pe mătușa mea care locuiește în Austria a fost ușor să aleg Austria; știam și limba... da, și-n Austria erau mai multe posibilități - Salzburg, Linz sau Viena. Mie mi-era foarte frică - în continuare mi-este foarte frică - de orașele mari. Mă simt mai în siguranță în cele mici, mai ales că-mi place foarte mult să merg pe jos, să merg cu bicicleta și pentru mine contează foarte mult să fac un timp scurt dintr-o parte în cealaltă a orașului; ceea ce se întâmpla și cu Timișoara, de exemplu, pentru că și atunci a fost posbilitatea să vin în București, dar pentru că e un oraș foarte mare, am zis că mai degrabă Timișoara. Și după aceea am zis Salzburg, pentru că orașul e superb, e incredibil și am fost chiar impresionată. În momentul în care am ajuns acolo am zis că eu aici vreau să vin. A durat destul de mult timp până când am fost 100% convinsă că vreau să plec. Încă era ideea să rămân în România, poate totuși să mă duc aici la facultate... La un moment dat a fost și ideea să schimb domeniul, dar...

Cu ce anume?

Nu știu, mă gândeam să fac altceva... veterinară sau... habar n-am. Era perioada adolescenței.

Ești apropiată de animale?

Da, am avut animale și de-asta, cumva... și am avut și un incident cu un cățel și mi s-a părut atât de dramatic că nu găsești efectiv oameni profesioniști care să se ocupe de animale. Și de-asta, cumva, mă gândeam. Dar, datorită doamnei Stancovici care a ținut cu dinții de mine să merg mai departe și să fac pian în continuare, am plecat în Salzburg.

Roxana Cîrciu este pasionată și de domeniul cameral, formând împreună cu Andrei Gologan un duo pianistic. Tot cu Andrei, Roxana a fondat Salzburger Mozart Matineen, o inițiativă ce susține interdisciplinar tinerii muzicieni, artiștii vizuali și actorii. Foarte implicată și în pedagogie, Roxana investește mult timp și energie și în generațiile viitoare de pianiști. Principiile ei de predare bazându-se pe cele ale profesorilor Florica Musicescu și Ferenc Rados.

Tatăl meu a învățat puțin pianul de la 3 la 7 ani...

Aaa, deci exista acolo totuși o bază.

Da. Faptul că el știa pian a prins foarte bine pentru că m-a ajutat foarte mult, chiar când am început să cânt

Era cineva care putea să te supravegheze la început.

Exact.

Am citit pe site-ul tău că ești și tu implicată și în partea de pedagogie, ceea ce nu e întotdeauna la îndemâna tuturor muzicienilor, dar înțeleg că-ți face plăcere...

Foarte mare plăcere!

... și-atunci transmiți mai departe principiile metodei de predare ale Floricăi Musicescu?

Încerc, pe cât posibil. Este foarte greu să predai în zilele noastre pentru că, nu știu, cumva sistemul s-a schimbat foarte mult și trebuie să te adaptezi, să fii foarte flexibil, să fii foarte jucăuș într-un fel, mai ales cu copiii. Trebuie să iei totul într-o joacă oarecum, ceea ce pentru mine la început, venind de aici, din sistemul foarte serios românesc de educație, ajungând acolo și trebuind la rândul meu să predau, a fost dificil la început. Am făcut și cursuri de didactică acolo și tocmai asta mi s-a reproșat la început, că sunt puțin prea aspră și prea severă.

Dar te-ai mai îmblânzit, înțeleg, între timp!

Da.

Pentru că a trebuit să te adaptezi peisajului austriac.

Exact! Și este o combinație, zic eu, foarte bună acum.

Apropo de perioada asta a carantinei, ce a însemnat ea pentru tine?

A fost foarte bine. M-am simțit excelent în timpul carantinei. Mai ales la început, când știam că nimeni nu are nimic de făcut, nu sunt singura care nu mai are concerte, nu mai are absolut nimic, a fost genial! Am stat, ne-am uitat la filme, am citit foarte mult, ne-am plimbat foarte mult prin natură mai ales, am gătit foarte mult evident...

Ca toată lumea!

Ca toată lumea. Am încercat tot felul de rețete. A fost chiar foarte bine. După aceea, când au început să ridice carantina și aveam voie să mergem afară, într-un fel mă simțeam ciudat să ies din nou în lume... Simțeam că trebuie să iau viața de la capăt.

Știu că tu cu pianistul Andrei Gologan aveți și un duo. Ați avut timp să studiați repertoriu nou în carantină?

Am avut timp să citim foarte mult la patru mâini, să ne gândim ce vrem să facem, ce fel de repertorii vrem să abordăm. În timpul carantinei a venit și ideea noastră a unui proiect online pe care-l facem acum. Se numește Online concerts and talks. Îl facem cu o televiziune din Salzburg, care ne ajută și încercăm să chemăm muzicieni care sunt eventual din Salzburg sau poate din Austria, din Germania - ca să le fie cât de cât ușor să călătorească, pentru că și asta este o problemă acum - și să facem concerte live online, care sunt de fapt preînregistrate și apoi le dăm pe pagina noastră de facebook.

Aveți un studio unde faceți asta sau... unde se derulează?

Ei, cei de la televiziune, au un studio și chiar vizavi de studio este sala unei orchestre, Kamerata din Salzburg. Ei acolo repetă și au fost foarte drăguți și ne-au zis că putem să facem înregistrările la ei în sală.

În afară de duo-ul pe care-l ai cu Andrei, mai ești implicată în vreun altfel de proiect sau de ansamblu cameral?

Momentan, nu.

Voi în Salzburg sunteți foarte mulți români, e o comunitate foarte importantă deja, cred că putem spune, pentru că sunteți foarte mulți și foarte buni și deja stabiliți acolo de câțiva ani. Știu, colaborezi cu Andrei, (putem spune că sunteți un cuplu?) și cumva era mai firească și apropierea în plan profesional, dar ai colaborat și cu alți muzicieni români de acolo?

Da, bineînțeles. Cu Marius Birtea, care este la clarinet am cântat foarte mult. Și obișnuiam de exemplu la început, mai ales în timpul facultății, să facem diverse concerte în care să cântăm noi între noi. Și de fiecare dată când mai apăreau alte oportunități de cântat - concerte ș.a.m.d. - dacă spuneau că ar vrea ceva muzică de cameră, evident că îți vine mai ușor să chemi pe cineva pe care cunoști decât să te apuci să cauți cu cine ai putea să cânți. Deci, da, am cântat!

Cum arată restul anului 2020 pentru tine?

Bine, pot să spun. Sunt foarte fericită că acum chiar o să am un job ca și profesoară de muzică!

Felicitări!

Mulțumesc. La o școală de lângă Salzburg. Și chiar sunt extrem de fericită că s-a întâmplat chestia asta. Este primul meu interviu pentru care aplic vreodată. Am fost invitată, am trecut și de prima etapă, și de a doua etapă și mi-au și dat unul dintre cele trei job-uri care erau disponibile. Mi se pare incredibil! Și este și o școală chiar foarte bună și renumită.

Poți să ne spui și cum se cheamă, dacă vrei.

Musikum se cheamă.

E o școală privată?

Cred că este totuși susținută de stat, nu știu exact cum funcționează. Dar, în orice caz, în "județul" Salzburg este foarte cunoscută.

Felicitări, din nou! Și, dacă ai arunca, așa, o privire mult mai departe, mult peste 2020, cum arată viitorul tău ideal?

Ar fi exact cum se întâmplă acum. Mi-ar plăcea foarte mult să continui să cânt, să am concerte, să continui duo-ul cu Andrei, să fac muzică de cameră, să fac tot felul de colaborări cu tot felul de oameni și să predau, pentru că îmi place chiar foarte mult să predau.

Transcrierea interviului: Gina Macsențian