Se spune că Serghei Prokofiev era un jucător de șah extraordinar. De fapt, el era prieten cu foarte mulți din marii jucători de șah ai timpului și era chiar extraordinar de bun, încât putea să fie competitiv cu ei. Dar mai avea o altă latură... îi plăcea să joace poker și, pierzând foarte mulți bani din păcate, Prokofiev ajunge la sfârșitul anilor 1930 să aibă foarte multe datorii. Acest lucru îl obligă de fapt să se întoarcă înapoi, în Rusia. El fusese plecat începând cu 1918 mai întâi în Statele Unite, apoi în Germania, apoi în Franța, la Paris.

Reîntorcându-se în Rusia, el este primit totuși ca și compozitorul extraordinar care era, dar, în același timp, e subjugat de un regim care îi impune anumite norme și anumite standarde. Totuși, Prokofiev găsește o modalitate prin care să scrie o muzică sublimă, atât de frumoasă. Și ce îmi place mie cel mai mult la muzica lui Prokofiev e faptul că este o muzică gândită, o muzică intelectuală, dar, în același timp, ne atinge inimile.

În acest Balet, Romeo și Julieta de Prokofiev, bazat pe tragedia lui Shakespeare, e vorba de povestea de dragoste între Romeo și Julieta. Această poveste de dragoste are foarte multe laturi; sunt implicate familiile amândurora, Prokofiev ne prezintă și contextul social, contextul istoric a ceea ce se întâmplă și, de aceea, e o muzică atât de dramatică, e o muzică atât de plină de pasiune.

Totuși, pentru mine ca muzician, când mă uit la partitură, văd un joc de șah extraordinar. Pentru că muzica lui Prokofiev e concepută atât de clar, atât de simplu dar atât de precis, încât numai când aceste elemente există, putem să înțelegem frumusețea ei.

Ce îmi place mie cel mai mult e faptul că Prokofiev folosește piculina - foarte sus și tuba - foarte jos. Iar aceste extreme care există încontinuu în muzica lui Prokofiev de fapt ne deschid o lume întreagă, iar ceea ce se întâmplă între aceste extreme e de o frumusețe extraordinară.