ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Înapoi la: Emisiuni

Camera albastră cu Cristian Măcelaru

Camera albastră cu dirijorul Cristian Măcelaru
Luni, 12 Octombrie 2020 , ora 18.15
Despre Simfonia a III-a de Ludwig van Beethoven.
Camera albastră cu dirijorul Cristian Măcelaru
Luni, 28 Septembrie 2020 , ora 18.15
În anul Beethoven 250, ne punem câteva întrebări: în primul rând, de ce să-i ascultăm muzica? De ce este încă Beethoven contemporanul nostru?
Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical: Ideea mi-a venit în timpul unui dialog pe care-l urmăream online, ce-l avea în prim plan pe Cristian Măcelaru. Și l-am întrebat imediat după ce a terminat dacă nu ar vrea să prezinte la Radio România Muzical o rubrică dedicată tinerilor ascultători, spre a le deschide lumea muzicii clasice - un mare dirijor român, un cadou adus românilor de orice vârstă, de fapt.

Și Cristian Măcelaru mi-a răspuns imediat: "Da".

De mulți ani am vrut să dau unui proiect Radio România Muzical numele "Camera albastră". Acum a venit ocazia. Fără să știu că tot "Camera albastră" este și unul dintre proiectele festivalului Cabrillo, pe care-l conduce în Statele Unite ale Americii Cristian Măcelaru.

Mă bucur nespus că directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, dirijorul șef al Orchestrei Radiodifuziunii WDR și laureat recent cu un premiu Grammy vorbește despre muzică oamenilor din țara unde s-a născut și unde a făcut primii pași către cariera sa muzicală fulminantă. Din 14 septembrie, odată la 2 săptămâni, puteți asculta rubricile sale lunea, ora 18.15 și joia, ora 8.45.

Să-i dăm cuvântul!

Cristian Măcelaru: Vă invit să veniți în camera albastră! Întotdeauna mi-a plăcut muzica! A fost un lucru care m-a făcut să simt că îmi găsesc locul în lume. Iar pentru mine, un Mozart sau un Beethoven au fost modelul de oameni care a creat această lume frumoasă pentru mine. Vreau să vă invit și pe voi să veniți să descoperiți această muzică atât de bogată, atât de interesantă, această muzică ce creează de fapt istorie, creează ceea ce suntem noi ca oameni.

Știți că în tinerețea lor, toți compozitorii au învățat muzică fără să se gândească că vor deveni compozitori de muzică clasică? De aceea muzica e atât de importantă. Să o învățăm nu neapărat ca să devenim artiști, ci s-o învățăm pentru că noi ne putem îmbogăți viața, ne putem înfrumuseța viața prin a descoperi arta, a descoperi muzica. Iar pentru mine, muzica clasică este cea care mi-a deschis această ușă.

Vreau să vă invit pe toți să ne deschidem inimile, să ne deschidem urechile și să putem să ascultăm această muzică atât de frumoasă care, de fapt, definește ceea ce suntem noi. E atât de frumos să ne gândim că un compozitor, acum trei sute de ani, a scris o notă, a scris o frază muzicală, o propoziție muzicală pe care noi acum putem să o interpretăm, și peste alți trei sute de ani va trezi aceleași emoții în noi atunci când auzim acea muzică. E atât de frumos să ne conectăm și în trecut, dar și în viitor cu ceea ce este muzica.

Vă mulțumesc!