Edouard Lalo, un compozitor francez care la mijlocul și la a doua parte a secolului XIX e fascinat de ideea muzicii spaniole, de ideea lucrurilor mai exotice, scrie o compoziție foarte frumoasă și o intitulează Simfonia spaniolă, care, de fapt, este un concert pentru vioară și orchestră dedicat marelui violonist Pablo de Sarasate.

Această compoziție este scrisă în cinci părți individuale și acest lucru este ieșit din comun deoarece un concert are de obicei trei părți. Iar el, gândindu-se să facă o simfonie întreagă, face aceste cinci părți individuale ca să creeze un arc mai distinct al compoziției.

Pentru mine, partea a treia, intermezzo-ul, o parte care pentru mulți ani de zile a fost eliminată din repertoriu, este de fapt partea cea mai frumoasă, deoarece este atât de intimă, are aceste ritmuri extraordinare de habanera care se găsesc de fiecare dată în muzica spaniolă.