La începutul secolului XIX, era un nou stil de muzică, ce începuse să devină foarte popular. Mă refer la opera belcanto, care s-a dezvoltat în Italia. Iar acești compozitori cum sunt Bellini, Donizetti... rămân reprezentanții cei mai importanți ai acestui stil muzical, belcanto.

Prin ce se distinge acest stil muzical? Este ideea de a cânta și de a pune în evidență vocea și măiestria cântărețului. Este ideea de a spune o poveste, a cânta o operă pe scenă, dar în care măiestria interpretului este, de fapt, cel mai important lucru. Sunt foarte multe tradiții asociate cu acest stil muzical deoarece fiecare interpret, fiecare cântăreț încerca să aducă inovații în concert, în operă, ca să își demonstreze abilitățile extraordinare. Și, normal, când avem această competiție între soliști, întotdeauna există anecdote extraordinare care apar.

Opera la care ne vom uita este Don Pasquale, o operă în stilul buffa, adică o operă-comedie, care este, într-un fel, cel mai greu de pus pe scenă, deoarece a prezenta o comedie pe scenă în operă nu e un lucru ușor. Dar Donizetti, care a compus multe opere - peste 70 de titluri - și este un compozitor care cunoștea atât de bine scena, care cunoștea atât de bine elementul dramatic care să țină interesul publicului, care cunoștea vocile cântăreților cu care lucra, a insistat atât de mult asupra unor lucruri în libretul pe care el l-a primit, încât cel care scrisese libretul și-a dat demisia, nu a mai vrut să colaboreze. Un lucru tipic pentru Donizetti, deoarece era pasionat de această perfecțiune pe care el încerca să o găsească în prezentarea operelor lui.

Donizetti rămâne unul din compozitorii cei mai importanți din toate secolele pentru operă, dar, mai ales, ca reprezentant al stilului belcanto.