Camera albastră cu Cristian Măcelaru Înapoi la: Emisiuni

Camera albastră cu dirijorul Cristian Măcelaru

Publicat: Luni, 7 Martie 2022 , ora 18.15

Una din piesele cele mai apreciate, mai ales atunci când ne apropiem de sărbătorile de Crăciun sau chiar de Paști, este Oratoriul Messiah de Georg Friedrich Handel. El a fost un compozitor de origine germană, dar care a trăit în Anglia și a fost foarte apreciat acolo în timpul vieții. A fost și un pedagog extraordinar și a lăsat în urma lui foarte mulți muzicieni pe care i-a învățat.

Această piesă a fost scrisă foarte rapid - în numai câteva zile el a terminat toată compoziția - și când a fost interpretată pentru prima dată această piesă, publicul a rămas extraordinar de impresionat, ca și acum. Se răspunde cu un entuziasm extraordinar la sfârșitul piesei.

La sfârșitul părții a doua din cele trei părți care compun această piesă, este coralul Hallelujah, care se cântă foarte des și pe care cu toții îl recunoaștem. Este și o poveste care nu e clar dacă e adevărată, dar v-o spun pentru că e foarte frumoasă. Se spune că reginei i-a plăcut atât de mult acest coral, încât s-a ridicat în picioare când a început. Și, de aceea, tradiția a rămas peste tot în lume, când se aude acest corus Hallelujah, toată lumea se ridică în picioare la concert.

Această piesă spune povestea vieții lui Iisus Christos de la naștere până la moarte, iar apoi înviere, iar în partea a treia se continuă și se explică, de fapt, Evanghelia lui Iisus Christos. Este o piesă care merge mult departe de religie și este o piesă pe care noi, ca muzicieni, o apreciem extraordinar de mult pentru frumusețea ariilor, coralelor care există, dar și pentru inovațiile pe care Handel le aduce prin a arăta felul în muzică a ceea ce cuvintele spun în ceea ce se cântă. De exemplu, este o parte care vorbește despre munții care vor coborî și văile care se vor ridica ca să se facă un pământ egal, iar Handel reprezintă acest lucru în muzică prin a ne arăta cum coboară viorile și cum se urcă contrabasul, iar apoi devine un sunet egal.

E foarte frumoasă această piesă! Pentru mine nu există Crăciun dacă nu aud Messiah.