Un compozitor tânăr în Franța, auzind pentru prima dată Simfonia a V-a de Beethoven, rămâne atât de inspirat, încât se decide să scrie și el o simfonie. Nu orice simfonie, ci o simfonie fantastică! Vorbesc despre Hector Berlioz. El e îndrăgostit de o actriță, care îl obsedează, pur și simplu... și ia această idee - ideea fixă legată de actriță - și o pune în muzică.  Dezvoltă această idee, cum se dezvoltă viața lui. El folosește ipostaze din viață, chiar și un vis în care ne arată cum este relația lui cu această idee fixă pe care el o caută, o urmărește, încearcă să o prindă. Relația lui cu această actriță, care aude simfonia și își dă seama că este o simfonie despre obsesia unui compozitor cu ea - se întâlnesc, se căsătoresc - din păcate, eșuează, deoarece Berlioz era de fapt îndrăgostit de o idee, nu de o persoană.

Simfonia este extraordinar de frumoasă, e plină de culori care nu se mai întâlniseră până atunci! El folosește chiar și această idee de a întoarce arcușul și de a cânta cu bățul, nu cu părul arcușului, ceea ce transformă vioară sau violoncelul sau viola într-un instrument de percuție, nu un instrument care cântă ca vocea umană. Multe, multe alte lucruri pe care el le-a creat în această simfonie au fost pentru prima dată auzite pe o scenă simfonică.

Hector Berlioz rămâne pentru mine compozitorul care, inspirat de avangarda pe care Beethoven a adus-o în muzică, a luat acest lucru și l-a continuat. Ideea fixă a continuat mai apoi și în alte lucrări ale lui Berlioz, dar Simfonia Fantastică rămâne cea pe care noi o îndrăgim cel mai mult.