Vreau să ne uităm la ultima simfonie pe care a scris-o Mozart, Simfonia nr. 41, care se și intitulează "Jupiter". Este o simfonie care deschide o lume complet nouă în lumea simfonică, pentru că Mozart ne arată toate posibilitățile geniului lui de a folosi orchestra.

Este o simfonie plină de viață. Folosește o tonalitate majoră, Do major, și este o simfonie care de la început ne atrage atenția. Nu are o introducere lentă, cum ne obișnuisem  până acum să ascultăm la simfonii, ci începe imediat cu o explozie de sunet, ca și cum un caracter ar intra pe scenă, dar nu ar intra timid, ci ar intra foarte încrezător și foarte plin de viață.

Această simfonie este în patru părți și vreau să vă vorbesc puțin despre partea a patra pentru că este partea cea mai interesantă pentru mine. Din punct de vedere muzical se bazează pe patru note simple muzicale - do, re, fa, mi. Iar aceste patru note muzicale, de fapt, creează această parte și împreună ele conectează melodia muzicală care ne duce până la sfârșitul piesei. Iar la sfârșit,la ceea ce noi muzicienii numim coda, care este sfârșitul, finalul părții, Mozart introduce o fugă. O fugă care este, poate, cea mai cunoscută fugă simfonică.

Iar fuga... ce înseamnă acest termen? Este o conversație între instrumente, în care fiecare spune același lucru, dar nu în același timp. Și e foarte interesant să vedem cu folosește Mozart întreaga orchestră ca să aducă la punctul culminant, pe aceste patru note, toată orchestra.

Este o lucrare superbă și sper că vă va plăcea!