Astăzi vorbim despre Mozart.

Mozart a fost un compozitor-minune, pentru că a lucrat în toate genurile de muzică și un compozitor care a fost iubit de toți oamenii; și în timpul vieții lui, dar mai ales acum, în timpurile noastre contemporane. Vreau să vă vorbesc despre Simfonia nr. 40. El a scris 41 de simfonii, iar Simfonia nr. 40 face parte dintre ultimele trei simfonii, compuse în aceeași perioadă. Le-a scris în anul 1788, într-o perioadă foarte scurtă de timp, și această simfonie din mijlocul celor trei este singura simfonie într-o gamă minoră, în sol minor. Ce înseamnă acest lucru?

Mozart s-a întors la gamele minore de fiecare dată când a vrut ca să vorbească despre o dramă, despre sentimente pe care noi le avem, care sunt mai profunde, care nu sunt neapărat numai sentimente de bucurie. Simfonia aceasta este o simfonie pe care toată lumea o iubește, pentru că are melodii foarte frumoase, conversațiile care se întâmplă între instrumente sunt foarte interesante. Un alt aspect care nu s-a știut până de curând a fost faptul că Mozart doar se presupune că a auzit, efectiv, cântată în concert, această simfonie. Nu se știe destul până în prezent despre faptul că el a auzit aceste trei simfonii, dar faptul că el a rescris simfonia ca să poată să includă cei doi clarineți în simfonie, într-o versiune mai târzie, ne dă indiciul că de fapt, el a auzit această simfonie și a schimbat anumite lucruri.

Când ne uităm și comparăm cele două versiuni, vedem diferențe clare pe care el le-a făcut, care este iarăși un lucru foarte inedit la Mozart, deoarece el scria fără să corecteze absolut nimic.

Vă propun să ascultați această simfonie pe care eu o iubesc foarte mult, îmi place foarte mult s-o ascult, dar să o și dirijez și sper ca și dumneavoastră să aveți aceeași experiență.