Luna ianuarie înseamnă, pentru cei care iubesc muzica, și luna în care s-a născut Wolfgang Amadeus Mozart. Este normal să marcăm această aniversare și aici, la Radio România Muzical. Vorbim despre unul dintre cele cinci concerte pentru vioară și orchestră de Mozart, pe care le-a cântat și invitatul nostru, Alexandru Tomescu, care a ales Concertul nr. 5, și nu întâmplător, să ne povestească despre el.

Da, Concertul nr. 5 în La major este una dintre cele mai spectaculoase lucrări concertante de Mozart. Știm cu toții că le cânta chiar el ca solist la vioară, așadar e atât de impresionant să vezi acolo, în partitură, amprenta sa, felul în care interpreta el frazarea muzicală și toate aceste lucruri.

Am rămas legat, cumva, într-un mod mai special de acest concert nu doar din cauză că l-am cântat în foarte multe concursuri la care am participat, cât datorită unui DVD pe care l-am urmărit în urmă cu mulți ani; se numea ”Arta viorii”. Și acolo erau o serie de interviuri, înregistrări istorice ale unor mari violoniști din secolul trecut. Era, cred, un moment de deschidere al acestui DVD care îți tăia respirația. Era, pur și simplu, această parte lentă a Concertului 5 de Mozart… Practic, fiecare violonist era lăsat să cânte 5, 10, 15 secunde și, Dumnezeule!, câtă frumusețe putea fi în această diversitate. Era șocant, într-adevăr, să vezi la unii ce sunet cald, la alții un sunet mai rece, mai distanțat… se vedeau imediat. Erai șocat de aceste personalități atât de pregnante pe care le aveau violoniștii la un moment dat.

În ziua de astăzi, ne apropiem de un fel de standardizare, chiar și în acest domeniu atât de personal al interpretării, din păcate. Și m-a impresionat, de asemenea, umilința, smerenia celor care vorbeau. Nathan Milstein, dacă nu mă înșel, spunea la un moment dat… era, cumva, așa, copleșit de toată atenția care i se acorda ca mare interpret… ”Nu înțeleg de ce atâta mare tevatură pe tema aceasta pentru că, până la urmă, sunt un simplu om care cântă la vioară!”. Atât de simplu spus, dar, de fapt, trebuie să ajungi atât de departe ca să ajungi un simplu om care cântă la vioară. Cred că muzica lui Mozart este cea în care ne putem regăsi în acest fel, de această simplitate aparentă care, evident, are în spate o mare complexitate.

Este greu să cânți aceste concerte? Mai greu decât altfel de muzică? Sau, dimpotrivă, e mai ușor? Din punct de vedere tehnic, știm că la concursuri se consideră că un concert de Mozart e mai ușor, dar nu știu dacă e tocmai așa de ușor.

Noi, noi înșine facem să fie greu sau ușor. Noi înșine, în primul rând prin toate aceste idei preconcepute pe care le avem despre Mozart - că era înger, că era om, că era într-un fel, că era în alt fel… Atâtea opreliști și atâtea idei preconcepute când deschizi o partitură de Mozart, că de multe ori îți vine să renunți, îți vine să o închizi și să te apuci de altceva.

Dar, în clipa în care ai în tine curajul de a îți asuma diverse opțiuni, diverse alegeri pe care le faci, atunci ai realmente șansa să dai viață muzicii acesteia. Mozart era un om extrem de pasional, un om extrem de dinamic, îi plăceau acest spirit de teatru, acest spirit de operă și cred că, în cam tot ce a scris el în afară de concerte, se regăsesc aceste serii de personaje, aceste drame care se întâmplă din nimic, aceste contraste uluitoare de la o măsură la alta între diverse stări de spirit prin care trecea Mozart… Așadar, trebuie să te transpui foarte mult în pielea lui și cred că este un lucru extraordinar, este un privilegiu pe care-l avem în primul rând noi, interpreții, pentru că noi suntem cei pe umerii cărora stă această responsabilitate, de a da viață acestei muzici.

Este un privilegiu să ai în mâinile tale, să ai drept materie primă pe care o formezi, să ai aceste capodopere ale umanității. Nu știu câte meserii de pe lumea aceasta se pot lăuda cu un asemenea obiect al muncii. Suntem extrem de norocoși! Le spun aceasta, gândesc asta și trebuie să le și explic mai clar studenților mei cu care lucrez la Universitatea din Timișoara, cât de norocoși suntem să putem avea contact în fiecare zi, ca parte a meseriei noastre, cu Beethoven, cu Mozart, cu Șostakovici, cu Enescu, cu Bartok, cu toți acești mari artiști care și-au trăit viața și și-au dat sufletul pentru a ne transmite ce aveau ei mai bun.