Care sunt dominantele constituirii şi funcţionării formaţiilor muzicale tradiţionale româneşti? Care sunt dimensiunile, componentele instrumentale, tipurile repertoriale şi cadrele de manifestare ale lor? Se poate vorbi despre un anume grad de profesionalizare al membrilor acestor tipuri instrumentale? Şi, dacă da, atunci cât de ridicat este nivelul la care se poate ajunge? Care este dinamica evoluţiei şi transformărilor contemporane, aflate într-o continuă mişcare, întegrând toate celelalte caracteristici anterior enunţate? Încercând să răspundem la toate aceste întrebări, vom începe prin a spune că forma distinctă de asociere a două sau mai multe instrumente o constituie taraful tradiţional. El este alcătuit întotdeauna dintr-un instrument solist, însoţit de unul sau multe instrumente acompaniatoare. Cea mai simplă formulă cuprinde două instrumente, combinate în funcţie de tipurile dominante zonale. Câteva tarafuri de acest tip minimal (fluier-vioară, fluier-cobză, vioară-cobză), pe care le vom asculta în cadrul emisiunii noastre, reprezintă adevărate modele arhetipale.

Vă invit, aşadar, la o nouă incursiune în universul instrumentelor, formaţiilor şi muzicilor tradiţionale româneşti, doar aici, la Radio România Muzical.