Nu vor lipsi câteva piese rare şi emblematice pentru acest gen: o variantă a Mioriţei, sub formă doinită, culeasă de Constantin Brăiloiu chiar în locul în care a fost plămădită (Tulnici, Vrancea), doine cântate din frunză sau din solz de peşte şi doine înregistrate, de același etnomuzicolog român, în Gorj. Vom încerca, ascultând câteva doine românești, să ne purtăm gândul către una din triadele conceptuale cu valoare de simbol, cândva atât de apropiate sufletului românesc: rost, rostire, rostuire. Aceasta poate fi, până la urmă, chintesenţa în rostirea doinei româneşti: densă, strictă, esenţializată, obiectivă. Este o rostire a sentimentelor, în umbra căreia se întrezăreşte dăruirea totală, necondiţionată. Ceea ce vă propun şi în această ediţie, la Muzici tradiţionale, reprezintă o invitaţie de a ieşi, pentru câteva momente, din iureşul vieţii cotidiene şi de a medita la zidirea trainică a efemerului, care poate să fie (de ce nu?) însăşi chezăşia rostirii şi rostuirii cu rost.