Vă propun, în această ediție, un repertoriu folcloric de factură instrumentală, care provine din Crişana, cel mai întins ţinut din vestul României, care cuprinde, dinspre sud spre nord, zone etnografice cu particularităţi definitorii, precum Zarandul, Câmpia Aradului, Crişurile şi Codrul. Muzicile din acest ţinut se caracterizează printr-o bogată interferenţă stilistică și îmbracă, deseori, forme de expresie variate. Vom asculta melodii lirice și de joc și vom face cunoștință cu instrumente și cu formații tipice pentru această regiune. Bihorul a fost studiat încă de la începutul veacului trecut de Béla Bartók, cel care avea să consemneze, să transcrie şi să prelucreze în compoziţiile sale unele dintre muzicile ţărăneşti ale acestui ținut. De altfel, B. Bartók a publicat, sub egida Academiei Române, în colecția „Din vieaţa poporului român”, prima sa antologie de folclor muzical, într-un volum care a apărut în 1913 sub titlul Cântece poporale româneşti din comitatul Bihor. Dacă cercetăm această antologie vom afla că, în urmă cu un secol, în Crișana a existat o muzică tradiţională intensă şi bogată, cu genuri reprezentative, subsumate tuturor categoriilor folclorice. Treptat, în această regiune au rămas preponderente muzicile de joc, interpretate de tarafurile de tip arădean şi bihorean. Aceste formații se compuneau, până spre jumătatea secolului al XX-lea, dintr-o vioară solistă, una sau două viori secunde, acompaniate de violoncelul „bătut” (numit şi broancă, în Arad) sau de o tobă, în Bihor. Melodiile erau susţinute printr-un acompaniament armonic schematic, frust şi uneori straniu sub aspect tonal şi metric, conferit, în egală măsură, de ambiguităţile armonice dar şi de suportul ritmic oferit de broancă.

Bihorul a adoptat la începutul secolului trecut un instrument mai puţin obişnuit: vioara cu goarnă, denumită în grai local higheghe cu tolcer. Nu se știe precis cum și când a pătruns acest instrument în lumea muzicii tradiţionale bihorene. Probabil că vioara cu goarnă a fost adoptată de lăutarii bihoreni ceva mai târziu, în perioada interbelică, deoarece Béla Bartók, în cercetările sale în zonă, din primul deceniu al veacului al XX-lea, nu i-a semnalat existența. Sunetul inconfundabil al viorii cu goarnă este puternic, nazal și aspru, datorat atât lipsei cutiei de rezonanță, cât mai ales pâlniei metalice care îl amplifică și-l propagă. Higheghea cu tolcer este, de obicei, acompaniată de o tobă mijlocie cu cinel, numită dobă, dar și de o vioară secundă sau o violă, care asigură suportul armonic.

În ultima parte a ediției vă propun să „urcăm” în nord-vestul României, ajungând în zona folclorică a Codrului, din județul Sălaj. Tarafurile tradiționale din această zonă sunt constituite după structura trioului de coarde clasic: vioară (numită ceatără), violă (zisă braice) şi contrabas (intitulat gordună). În Codru, melodiile lirice se numesc hore iar cele de joc, danțuri. Muzica danţurilor din Codru este fastuoasă, elegantă şi limpede, cu armonii luminoase, cu dilatări şi condensări succesive ale timpului muzical. Suitele de danțuri codrenești sunt constituite din piese care sunt ordonate pe principiul dinamizării progresive a ritmurilor şi mişcărilor.

Vă invit să faceți cunoștință cu un repertoriu fascinant și reprezentativ al folclorului muzical din Crișana, la „Muzici tradiționale”, marți 9 octombrie 2018, de la ora 23.00.