Izvoarele de creaţie ale geniului popular românesc se găsesc în locurile în care, aşa cum afirma Mircea Eliade în eseul intitulat "Destinul culturii româneşti", "poporul român a fost aşezat de soartă la frontierele răsăritene ale Europei, pe ambele versante ale ultimilor munţi europeni, Carpaţii, de-a lungul şi la gurile celui mai mare fluviu european, Danubiul, dar şi la ţărmul apusean al Mării Negre". Spaţiul carpatic este locul de sub soare unde s-au zămislit "Mioriţa" şi "Meşterul Manole", colindele, doinele şi cântecele, într-o reală solidaritate a geniului românesc, raportat permanent la "acele realităţi vii pe care istoria nu le putea atinge: Cosmosul şi ritmurile cosmice" (Mircea Eliade). De la alegoria "Mioriţei", muzica tradiţională românească surprinde, în mod egal, metafizica vieţii, a lumii fantastice şi a poveştilor cu şi despre eroi şi viteji ai vremurilor trecute, mai ales prin mijlocirea cântecelor bătrâneşti. În spaţiul sonor al culturii pastorale carpatice, ciobanii români şi-au definit o marcă identitară proprie, relevată printr-o încărcătură simbolică şi proeminentă prin care s-au identificat cu rosturile unei paradoxale trăinicii a efemerului.

Nu în cele din urmă, una dintre speciile distincte ale liricii folclorice româneşti este doina, recunoscută pe plan mondial pentru capacitatea de a sintetiza, în versuri cântate, trăiri şi sentimente umane de cea mai aleasă poeticitate. Inclusă de UNESCO în patrimoniul imaterial al umanităţii, doina este răspândită din nordul spaţiului românesc (Maramureş, Oaş, Lăpuş, Năsăud şi Bucovina), până în zona Carpaţilor de Curbură, în Oltenia şi în Gorj. Cu origini care se pierd în timpuri străvechi, cu modalităţi de interpretare introvertite, solitare, individuale şi nespectaculare, cu modele melodico-ritmice distincte şi cu intensităţi nebănuite ale stărilor emoţionale relevate, doina îmbogăţeşte patrimoniul cultural al omenirii prin modele care ating, deseori, anvergura capodoperelor.

Vă invit, aşadar, la o sărbătoare a spiritualităţii tradiţionale româneşti, aşezată de veacuri în tiparele bine rostuite ale civilizaţiei populare, ale mărturiilor de cultură temeinic întocmită, cândva, de ţăranul român.