Hanne va vedea cu alţi ochi decât ceilalţi, experienţa sa rapidă şi decisivă în raport cu muzicienii aflaţi la Leipzig la începutul lui decembrie 1853. Trăia aievea un vis!

...În noaptea de vineri 10 spre sâmbătă 11, Robert a suferit de tulburări auditive din cauza cărora nu a putut dormi. Auzea un singur sunet, mereu acelaşi – cam aşa scria Clara în jurnalul ei. O orchestră care cânta un unison – aşa i se părea lui. Şi care va inunda universul întreg. Spune că este o muzică splendidă, cu intrumente de sonorităţi minunate, pe care niciodată nu le vom întâlni aici, jos... Doctorul a zis că nu e nimic. Noaptea următoare sunetul s-a atenuat dar Robert era epuizat...

În noaptea de 27 într-o criză de nebunie, iese din casă îmbrăcat sumar, fără nimic în picioare, parcurge prin ploaie Dusseldorf-ul, ajunge în port şi se aruncă în Rin. Este salvat de marinari. Alte zile dezastruoase o determină pe Clara să ia decizia finală, de comun acord cu doctorul: îl va interna la o clinică din Endenich, în apropiere de Bonn. Scrisorile între prieteni, dar şi între elevi circulă din toate direcţiile, toată lumea speră să fie ceva trecător. Primul care se duce la Dusseldorf va fi Brahms.

...Treptat, vin la reşedinţa Schumannilor şi Grimm, şi Joachim... Brahms a compus un trio minunat, scrie Dietrich, este un om pe care trebuie să-l luăm cu toţii de exemplu. Cu toată profunzimea lui, este curat, pur şi viu, necontaminat cu nimic de morbiditatea din acest moment...

Cei trei încearcă să o încurajează pe Clara. Fac muzică pentru a o distra. Şi compun, aşteptând veşti bune de la clinică. Brahms cu deosebire, pregăteşte ceva special pentru mijlocul verii. Pe 11 iunie avea să vină pe lume al optulea copil al soţilor Clara şi Robert Schumann, iar cadoul lui va fi un set de variaţiuni pe o temă de ... Schumann. O temă pe care însăşi Clara o folosise într-un set de variaţiuni proprii, pentru a i le oferi cadou de ziua lui, cu un an înainte – ce tristă amintire!!!