Portret de compozitor - Johannes Brahms
Înapoi la: Emisiuni
Johannes Brahms X
Publicat: Vineri, 23 Aprilie 2010
, ora 9.30
Plecat la Dusseldorf pentru câteva zile, Hanne avea să rămână în preajma Schumanilor timp de o lună...
La 2 noiembrie se va întoarcea la Hanovra plin de speranțe pentru un viitor care putea fi cel meritat. Și cu promisiunea că în curând i se vor tipări la Editura Breitkopf und Hartel câteva dintre primele opusuri...
...Doar o săptămână mai târziu, Hanne merge la Leipzig pentru a discuta cu Hartel tot ce ținea de publicarea lucrărilor sale. Cu siguranță, vestea se va răspândi repede, iar articolul recent apărut sub semnătura lui Schumann era încă proaspăt în memoria celor interesați.... De mai multă vreme, revista lui căpătase o direcție divergentă față de convingerile sale, sub conducerea lui Franz Brendel, adept al revoluționarismului celor din preajma lui Liszt de la Weimar.
...După o săptămână plină la Leipzig, va pleca la Hanovra dar se va întoarce foarte repede – prilej cu care îl va întâlni pe Berlioz, venit de la Paris pentru un amplu concert.
... Un articol din aceeași „Nouă revistă de muzică” pe care o conducea acum Franz Brendel, insera informații despre o reuniune acasă la acesta din urmă... L-am ascultat, așadar pe tânărul Brahms din Hamburg pe care Schumann îl anunțase acum ceva vreme, într-un articol din revista noastră. Articolul a trezit, cum știți, o anume neîncredere... În orice caz, l-a pus pe tânăr într-o situație foarte delicată....
...Berlioz a descoperit deja o asemănare frapantă în profilul lui cu Schiller, și îi ghici sufletul curat. Iar când tânărul geniu și-a desfăcut aripile, când și-a prezentat cu o extraordinară ușurință scherzo-ul, eclatant, impetuos, strălucitor, când apoi andantele lui s-a ridicat deasupra noastră, interiorizat, dezolat, am conchis: da, este într-adevăr un geniu iar Schumann a avut dreptate; iar pentru că Berlioz, profund emoționat, l-a prins de braț și l-a strâns la inima sa, atunci, dragi prieteni, am simțit un frison de entuziasm sacru pe care niciodată nu-l mai simțisem. Dacă zâmbiți, citindu-mi rândurile, răspundeți-vă că aici a scris poetul pe care dv. l-ați invitat s-o facă... – Leipzig, 5 decembrie 1853...(Arnold Schloenbach)
La 2 noiembrie se va întoarcea la Hanovra plin de speranțe pentru un viitor care putea fi cel meritat. Și cu promisiunea că în curând i se vor tipări la Editura Breitkopf und Hartel câteva dintre primele opusuri...
...Doar o săptămână mai târziu, Hanne merge la Leipzig pentru a discuta cu Hartel tot ce ținea de publicarea lucrărilor sale. Cu siguranță, vestea se va răspândi repede, iar articolul recent apărut sub semnătura lui Schumann era încă proaspăt în memoria celor interesați.... De mai multă vreme, revista lui căpătase o direcție divergentă față de convingerile sale, sub conducerea lui Franz Brendel, adept al revoluționarismului celor din preajma lui Liszt de la Weimar.
...După o săptămână plină la Leipzig, va pleca la Hanovra dar se va întoarce foarte repede – prilej cu care îl va întâlni pe Berlioz, venit de la Paris pentru un amplu concert.
... Un articol din aceeași „Nouă revistă de muzică” pe care o conducea acum Franz Brendel, insera informații despre o reuniune acasă la acesta din urmă... L-am ascultat, așadar pe tânărul Brahms din Hamburg pe care Schumann îl anunțase acum ceva vreme, într-un articol din revista noastră. Articolul a trezit, cum știți, o anume neîncredere... În orice caz, l-a pus pe tânăr într-o situație foarte delicată....
...Berlioz a descoperit deja o asemănare frapantă în profilul lui cu Schiller, și îi ghici sufletul curat. Iar când tânărul geniu și-a desfăcut aripile, când și-a prezentat cu o extraordinară ușurință scherzo-ul, eclatant, impetuos, strălucitor, când apoi andantele lui s-a ridicat deasupra noastră, interiorizat, dezolat, am conchis: da, este într-adevăr un geniu iar Schumann a avut dreptate; iar pentru că Berlioz, profund emoționat, l-a prins de braț și l-a strâns la inima sa, atunci, dragi prieteni, am simțit un frison de entuziasm sacru pe care niciodată nu-l mai simțisem. Dacă zâmbiți, citindu-mi rândurile, răspundeți-vă că aici a scris poetul pe care dv. l-ați invitat s-o facă... – Leipzig, 5 decembrie 1853...(Arnold Schloenbach)