Rochlitz era acel critic muzical de la Allgemeine Musikalische Zeitung care îi înţelesese cel mai bine spiritul revoluţionar turnat în creaţie şi îl adusese mereu în atenţia publică, pentru ca şi ceilalţi să-l înţeleagă.

Îşi dorise mereu să îl cunoască personal în timpul activităţii sale desfăşurate timp de 20 de ani, iar acum ajunsese la Baden şi îi scria lui Gottfried Christian Härtel impresiile lăsate de întâlnirea mult aşteptată. Închipuiţi-vă un om la vreo 50 de ani, mai mult scund decât potrivit, îndesat, dar de o statură puternică, viguroasă, aşezat pe o osatură solidă ..., obrazul plin, mai rotund; tenul proaspăt, roşu, nişte ochi neliniştiţi, lucitori, aproape străpungători când se uită fix; (...) în expresia chipului, a privirii mai ales, plină de viaţă şi de spirit, un amestec sau o alternanţă continuă de bonomie cordială şi de teamă(...) se adaugă gândurile celui ce-l observă, spunându-şi într-una în gând: Iată omul care dăruieşte bucurie milioanelor de oameni, numai bucurie – pură, spirituală!

Rochlitz fusese dezamăgit, după ce îi vorbise lui Ludwig cu entuziasm despre cât îi admira operele(...), în fine se entuziasmase la maximum, văzând răbdarea cu care Beethoven primea toate acestea, iar la sfârşit a vrut să ştie de la Haslinger (...) dacă Ludwig înţelesese ce-i spusese. „Nici un cuvânt” i-ar fi răspuns acesta.