Disperare, înfrângere, umilinţă în faţa soartei, deopotrivă autocunoaştere, credinţă în datele naturale proprii, putere de muncă – şi deloc mai puţine generozitate şi simţ practic – iată în câteva cuvinte cum ar putea descifrat textul testamentului scris la nici 32 de ani de Beethoven. O, voi oameni, care mă consideraţi sau mă declaraţi duşmănos, îndărătnic sau mizantrop, cât de mult mă nedreptăţiţi, căci nu cunoaşteţi cauza ascunsă a ceea ce vi se pare;... (...)

Totuşi, viaţa i-a mai dăruit un sfert de veac, astfel că putea pune în aplicare tot ceea ce şi-a propus – să dea măsura calităţilor sale deplin şi într-o efervescenţă incredibilă. Nu se putea stabili într-un loc. Adevărat, trăia la Viena, dar veşnic îşi schimba locuinţa. În jurul lui sălăşluiau de-a valma partituri aruncate peste tot, amestecate cu haine, cu lumânări, dar şi cu multe altele... Se pomenea că se aşeza la pian seara şi când să meargă la culcare deja se iveau zorii. Aşa este descrisă în cartea lui Alfred Amenda o noapte creatoare.