Seara de operă Înapoi la: Emisiuni

'Trubadurul', live de la MET

Publicat: Sâmbătă, 30 Aprilie 2011 , ora 20.00

"Trubadurul" - este ultimul spectacol preluat de noi în direct din Stagiunea 2010 - 2011 a teatrului "Metropolitan" din New York. Un spectacol care vă va răsplăti fidelitatea pentru "Seara de operă" cu o prestație, probabil de zile mari - căci reunește în distribuția sa, așa cum Caruso spunea că trebuie să fie, pe patru dintre cei mai valoroși interpreți verdieni în prezent: Marcelo Alvarez (Manrico), Dolora Zajick (Azucena), Sondra Radvanovski (Leonora) și Dmitri Hvorostovski (Contele de Luna) - și care, mai beneficiază în plus de un "amănunt" extrem de important: conducerea muzicală aparține maestrului verdian, Marco Armiliato.

Blesteme și interese meschine, iubire și moarte se aliniază apoi imediat în același spectacol - devenind în concepția regizorală a lui David Mc Vicar, ca niciodată poate, mai real - un spectacol care, dacă va fi ascultat, sunt convinsă că se va muta din spațiul Serii de operă în propria dvs. memorie: așa că sper, să nu-l ratați ...

Luminița Arvunescu