Care este prima amintire pe care o ai legată de muzică?

Mi-aduc aminte de una mai importantă. De un 1 iunie, am participat cu grădinița la un concurs de desene pe asfalt. Cred că tema era primăvara. Am desenat un soare, pe ale cărui raze am pus flori, gărgărițe, tot ce credeam eu că înseamnă primăvară și am câștigat; și nu știu de ce, am cântat și un cântecel. E mai important pentru că a fost pe o scenă. Era o scenă în aer liber acolo. Când mi-au dat premiul pentru desen, am și cântat.

Asta din proprie inițiativă sau te-au pus să cânți?

Cred că m-au pus, că nu m-aș fi apucat eu să cânt. Au vrut să vadă toate talentele.

Tu nu vii dintr-o familie de muzicieni și totuși ai făcut muzică foarte serios. Cum ai ajuns să faci muzică, așadar?

Părinții mei m-au îndrumat către școala de muzică. Am început în Slatina, la școala de muzică din Slatina și am fost să dau admitere, preselecția aceea care se dă. Sunt convinsă că părinții mei și-au dorit să-mi umplu timpul liber, adică nu s-a gândit nimeni că voi face de performanță. Ba chiar, când lucrurile au început să devină mai serioase în sensul acesta, am avut o serie de discuții, pentru faptul că am continuat să fac muzică la liceu, că de-acolo deja, în momentul în care am ajuns la liceu, era clar drumul. Dar pentru că am ajuns să studiez la Liceul de Arte din Ploiești, meritul de a-i fi convins pe părinții mei l-a avut profesoara mea de violă din gimnaziu din Slatina, Rodica Prodan, cu care am început inițial în clasa I vioara și în clasa a III-a am început să studiez viola.

De ce te-ai mutat şa Ploiești? De ce nu în alt oraș? De ce nu la București, de exemplu?

La Ploiești pentru că acolo locuia bunica mea paternă și câteva rude de-ale tatălui și pentru că se știa că este un liceu bun de profil. Probabil că părinții mei s-au gândit că o să-mi fie mai ușoară trecerea. Am și locuit ulterior pe perioada celor patru ani de liceu cu bunica mea, în Ploiești.

A fost dificilă trecerea asta, de la Slatina la Ploiești? Ai venit singură, practic, și în adolescență - o perioadă în sine dificilă.

Nu. Poate că realizarea de a fi în Liceul de Artă, adică acolo unde-mi dorisem, a umbrit alte neplăceri. Adică nu, nu-mi aduc aminte să-mi fi fost greu.

După liceul din Ploiești, ai venit la București, la Conservator. Ce anume visai să faci în perioada studenției? Te vedeai într-un ansamblu cameral, te vedeai într-o orchestră, în ambele, poate chiar solistă?

În ambele - cvartet și într-o orchestră profesionistă. De altfel, m-am și angajat din perioada studenției, întâi ca profesor la Liceul de Artă, pentru că eram în anul al III-lea de facultate iar liceul din Ploiești nu avea profesor de violă. Profesorii cu care lucrasem eu plecaseră cu contracte în străinătate și atunci, inițial, în anul al treilea de facultate, m-am angajat ca profesor și tot undeva în anul al treilea, dar pe la jumătatea lui, m-am angajat ca artist instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Ploiești, unde am rămas până în prezent.

Ți-a plăcut să predai?

Da. Mi-a plăcut să predau și îmi place să predau.

Ești în continuare angajată și la Liceul de muzică?

Da, am făcut o mică pauză, dar am revenit. Da, îmi place. Nu știu dacă mi-ar plăcea să fac doar asta, dar în condițiile în care îmbin predatul cu cântatul, atunci da, îmi place.

Uite, faci foarte multe lucruri, predai, cânți și în ansambluri camerale, ai fost și parte a Orchestrei Filarmonicii și de câțiva ani, de cinci ani, dacă nu mă înșel, ești directoarea artistică a acestei instituții din Ploiești, care are deja o istorie destul de bogată în spatele ei. Care ai zice că au fost cele mai mari provocări, la început, până te-ai obișnuit cu resonsabilitățile pe care le ai acolo?

E clar că în momentul în care am pornit pe acest drum, în a fi director artistic al Filarmonicii din Ploiești, împreună cu colegul meu, directorul Vlad Mateescu, care m-a și propus pentru această funcție, e clar că am avut un volum foarte mare de muncă, pentru că ne-am dorit să schimbăm, bine, de fapt nici nu știu dacă doar să schimbăm, ci chiar să acumulăm, că foarte multe lucruri nici nu existau. Adică, în acești ani am și construit o echipă. La început eram doar noi doi, fără secretar muzical, fără PR, fără design grafic cum avem acum. Țin minte că Vlad făcea afișe, eu scriam, noi le cam făceam pe toate și da, era un volum de muncă mare, dar ne plăcea și ne place în continuare, așa că nu pot să spun că a fost greu. A fost mult, dar greu, nu. Un lucru pe care l-am conștientizat abia de curând este acela că eu nu m-am pregătit să fiu director artistic; adică m-am pregătit să fiu într-o orchestră, eventual într-un ansamblu cameral. Devenisem și șef al partidei de violă la o vârstă destul de fragedă, dar cumva, lucram cu oameni, adică mediam anumite lucruri şi situații, dar e clar că nu m-am gândit niciodată că o să fiu pusă în această postură. Chiar nu m-am gândit niciodată și atunci a fost complicat pentru că noi artiștii..am venit pe scenă, am cântat bine, am cântat frumos, lumea te aplaudă, lumea te felicită, adică știi că ai făcut bine. Adică ai parte de un feedback imediat și atunci știi că tu continui într-o direcție sau nu continui în acea direcție, ori pe partea aceasta, nu-i așa deloc. Nu neapărat pentru că nu faci lucrurile bine, ci pentru că așa stau lucrurile. Și da, asta până am înțeles lucrul acesta a fost un pic complicat. Adică, mă tot gândeam ce nu e, ce nu merge, dar se pare că totuși, trăgând linie, după câțiva ani, lucrurile sunt totuși într-o direcție bună.

Dacă mă gândesc la filarmonicile din țară, nu-mi vine în minte nici un nume de doamnă, femeie, care să se afle dacă nu în funcție de director general al acelei instituții, atunci în funcție de director artistic. Simți că a avut un impact și faptul că ești femeie într-o lume care este clar a bărbaților, în continuare. Cel puțin aici, în managementul instituțiilor de cultură din România?

Nu pot să zic că m-am lovit de problemele acestea. Mai degrabă, dacă ar fi vorba de un anumit scepticism, al oamenilor cu care lucrăm, a artiștilor cu care lucrăm, cred că a fost mai degrabă legat de vârsta noastră, și a mea și a directorului.

Câți ani ai, Georgiana?

Acum am 36.

Mulți înainte!

Asta am simțit - că mai degrabă tinerețea noastră îi neliniștea. Cred că se gândeau: ce-or să facă, oare, copiii aceștia? Până la urmă am crescut aici.

Le-a fost greu să vă ia în serios, practic, la început.

Da, dar nu că le-a fost greu, dar s-a văzut scepticismul acesta. Pe de altă parte, cred totuși că, tot așa, privind în spate, că atunci, în momentele acelea, în decursul anilor de început, era destul de greu să ne mai gândim și la alte lucruri. Era un volum mare de lucruri. Ulterior, cred că ne-au acceptat destul de repede. Așa cred. Cât despre a fi femeie într-o funcție de conducere, totuși, eu fiind director artistic, e o funcție de conducere, dar cred că îți îngăduie să fii femeie și să fie în regulă. Poate că director în general, dacă e femeie, atunci da, s-ar putea lovi.

Deci nu simți că e presiunea atât de mare pe umerii tăi.

Nu. Ba chiar, eu cred că totuși ajută în general și apoi chiar n-aș putea să spun că m-am lovit de scepticismul celor din jur, mai ales că în această funcție de conducere m-a numit chiar un bărbat, directorul nostru, Vlad Mateescu, căruia îi mulțumesc pentru încredere și pentru ce am reușit să construim împreună în acești ani.

Rubrica Orizonturi se încheie de obicei, cu o privire aruncată către viitor. Acum, nu știu, tu decizi ce înseamnă viitor. Înseamnă 5 ani, 10, 20 sau 50. Cum ar arăta idealul?

Este destul de greu de răspuns, mai ales că știu că deja poate este clișeu, dar trăim în perioada în care trăim, adică ne e teamă poate, să și visăm, dar la cum evoluează lucrurile acum și la ce discuții tot auzim, apropo și de soarta artiștilor, eu sper ca după ce trece această nebunie să ne putem continua, cel puțin din stadiul în care rămăsesem la începutul acestei pandemii. Idealul meu, să pot să-mi desfășir activitatea în foarte bune condiții și să putem și eu și toți din jurul meu și poate și din echipă, să înțelegem că se pot face lucruri extraordinare cu bunăvoință și cu încredere, unii în alții.

Transcrierea interviului: Andreea Toma