Doamnă Olguța Lupu, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

Voi vorbi pe scurt despre cartea intitulată Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman, scrisă de Nicholas Carr în 2010, finalistă în 2011 pentru premiul Pulitzer și tradusă în românește în 2012.

M-am hotărât să prezint această carte pentru că mi se pare foarte important să conștientizăm cât mai repede impactul tehnologiei asupra noastră. Mulți spun că internetul sau, mai nou, AI-ul sunt neutre, depinde pentru ce le folosim și ce conținut accesăm. Dar de fapt nu e numai atât. Carr vine cu altă viziune și o argumentează foarte convingător, având ca fundament sute de volume și studii științifice prezentate într-un limbaj foarte plastic și accesibil, iar concluzia sa e următoarea (și aici prefer să citez din cuvântul traducătorului, Dan Crăciun): "Utilizarea intensivă a internetului provoacă fără dubiu adevărate mutații și restructurări profunde, unele ireversibile, ale hardului nostru cerebral, modificând circuitele și funcțiile creierului ca organ corporal." Asta înseamnă că nu e vorba doar de conținutul cu care lucrăm, ci de modul în care gândim până la urmă. Creierul nostru, în forma actuală, e rezultatul unei evoluții de mii de ani, iar acum, în ultimele decenii, îl supunem unei presiuni nemaivăzute care generează transformări, ale căror consecințe nu sunt încă percepute, cred, și înțelese îndeajuns de clar.

Între timp, e adevărat, au apărut alte studii care trag tot mai multe semnale de alarmă privind scăderea puterii de concentrare și a memoriei, dependența de dopamina ieftină și, foarte important, scăderea nivelului de inteligență la generația Z, cei născuți între '97 și 2012, comparativ cu cea anterioară, pentru prima dată de când se fac aceste măsurători.

Dincolo de studiile apărute între timp, cartea lui Carr rămâne, cred, actuală prin sinteza sa unică și prin modul în care demonstrează diferențele între cele două moduri de procesare a informației: cea tradițională, inclusiv prin lectură, despre care vorbim azi, care ne poate crește nivelul de inteligență, și cea prin intermediul internetului, cu rezultatele din ce în ce mai dezastruoase pe care le constatăm cu toții. Pe scurt, cartea lui Carr e o pledoarie extraordinară pentru importanța și rolul lecturii, care nu poate fi înlocuită de internet.

De ce trebuie să citim? Cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Cred că cititul este o formă de hrană, sufletească și spirituală. Tocmai de aceea ar trebui să fie zilnic, exact așa cum consumăm alimente pentru a ne oferi energia de care avem nevoie, așa cred că ar trebui să citim zilnic pentru a avea combustibilul necesar. Altfel, riscăm să murim de inaniție - sufletește și spiritual, intelectual.

Cititul e și o formă de cunoaștere și de maturizare, pentru că oferă repere, funcționează ca o ancoră într-o lume care ne oferă multe motive de îngrijorare.

Citind, putem descoperi situații similare și soluții la care nu ne-am gândit. Practic, cititul ne face mai deștepți, pentru că activează creierul care funcționează asemenea unui mușchi - se întărește prin activitate și slăbește prin inacțiune. Prin lectură ni se dezvoltă memoria, concentrarea pe termen lung, răbdarea și reziliența. Gândiți-vă cel puțin la senzația pe care o avem când citim prima pagină, dintr-o carte de sute de pagini - trebuie să fim foarte răbdători.

Față de un film, un podcast, o emisiune, cartea sapă mult mai adânc, pentru că ai cu acea carte un contact mai îndelungat, timp de mai multe zile sau săptămâni, și ajungi astfel la alt nivel de înțelegere, pentru că legăturile neuronale se formează în timp și au nevoie de consolidare pentru a rezista.

A gândi înseamnă a corela ceea ce deja ai internalizat, nu poți opera cu elemente pe care nu le stăpânești, care nu au devenit ale tale, iar pentru asta e nevoie de timp și de aprofundare, exact ce e caracteristic lecturii.

Totodată, cititul este și o formă de dialog fertil. Aparent, acest dialog se poartă în primul rând cu autorul cărții, dar de fapt dialogul e în primul rând cu tine însuți, iar pe parcursul lui pot avea loc transformări importante, pentru că lectura te pune pe gânduri, îți dezvoltă capacitatea de reflecție și spiritul critic.

Defamiliarizarea este una din funcțiile importante ale artei care are capacitatea să ne scoată din rutina care se instalează inerent, să ne facă să redevenim mai sensibili, să ne reemoționăm și, totodată, să ne reevaluăm propriile opinii.

Arta ne ajută să nu ne osificăm, iar cititul e o formă foarte bună de a te repune în discuție pe tine însuți.

Față de alte forme de artă, cititul face apel în mai mare măsură la elementul conștient, pentru că folosește cuvântul și, prin asta, ne dezvoltă ordinea mentală, structurarea gândurilor și ramificarea lor în arhitecturi complexe.

O carte e o formă de polifonie, unde mai multe planuri se întrepătrund, se intersectează, iar mintea noastră trebuie să învețe să gestioneze această complexitate. Cărțile ne sculptează, practic, interiorul.

Prin faptul că, în timpul lecturii, revenim asupra unor gânduri anterioare, uneori chiar întoarcem paginile și recitim un pasaj, cititul cred că e și o formă de tratament contra impulsivității, pentru că te responsabilizează, te educă să te gândești de mai multe ori înainte de acționa.

Enescu spunea a compune înseamnă a ști să te reții și, parafrazându-l, aș spune că a vorbi înseamnă și a ști să te reții.

Prin citit ne dezvoltăm și imaginația și creativitatea, pentru că, de multe ori, suntem surprinși de o întorsătură în urzeala lucrării, de o replică, de o reacție, și toate aceste noutăți creează fermentul pentru propriile noastre corelații inovative.

Nu în ultimul rând, cititul rafinează și diversifică vocabularul, ajutându-te să faci diferențieri mult mai nuanțate, nu doar în exprimare, ci și în gândire, te învață să articulezi gândul în timp.

Prin urmare, vă invit să continuăm să citim, preferabil, în fiecare zi.