Doamnă Ruxandra Donose, sunteți autoarea volumului Pe:trecere, acesta fiind și titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi. Cum a luat naștere acest volum care marchează de altfel și debutul dumneavoastră editorial?

Cred că a luat naștere ca unul dintre acele lucruri care se coc în timp până dau rod, pur și simplu. Eu scriu, de fapt, de foarte multă vreme. De câțiva ani am început să am curajul să scriu și pentru alți ochi, decât doar ai mei. Practic, lucrul ăsta s-a întâmplat pe un grup de Facebook care se numește Ficțiuni Reale și acolo textele, microtextele pe care le scriem sunt selectate pentru a fi publicate pe platforma Liternet. Deci, câteva texte din sutele care sunt scrise sunt selectate pentru a fi publicate acolo. În câțiva ani s-au adunat câteva sute de texte și când am primit oferta doamnei Alice Năstase Buciută de a le cuprinde într-o carte, am fost, bineînțeles, foarte bucuroasă.

Ce pot descoperi cei care vor parcurge această carte?

Această carte eu aș numi-o un fel de autoficțiune. Nu este o carte autobiografică, dar toate textele scrise sunt inspirate din experiența mea, din ceea ce am trăit, din ceea ce am văzut în jurul meu. Sunt concluzii, cugetări, toate înfășurate în povestioare foarte mici. Recitindu-le, îmi dau seama că sunt extrem de personale, foarte multe dintre ele. Cred că cine va citi această carte va putea, în orice caz, să aibă o privire, un acces într-un loc mai puțin public.

Ați simțit că prin această carte vă dezvăluiți într-un mod diferit față de cel în care o faceți pe scenă?

Fără doar și poate, cu toate că, așa cum am mai spus de mai multe ori, fiecare rol pe care îl reprezint pe scenă îl fac în așa fel încât să fie al meu. Îl trec prin simțirea mea, prin gândirea mea, prin filtrul meu personal, în așa fel încât, întotdeauna pe scenă, chiar dacă rolul este foarte îndepărtat de cine sunt eu, totuși, o bună parte din mine se regăsește în toate acele roluri, pentru că mi se pare că doar așa pot, cu adevărat, să exprim ceva sincer care vine din mine. Deci, în carte este altfel, dar și aici există o foarte bună parte din mine.

Cartea este însoțită de desenele semnate de Gigi Căciuleanu. Cum s-a construit acest dialog între text și imagine? Ce ne puteți spune despre identitatea vizuală a volumului?

Cred că este o reprezentare vizuală perfectă pentru texte, pentru că eu sunt adepta scrisului cu puține cuvinte și încerc, și întotdeauna am găsit că admir foarte mult scriitorii care reușesc să cuprindă esența în puține cuvinte. Această aparentă simplitate a exprimării este, de fapt, o claritate enormă a gândului și desenele lui Gigi Căciuleanu îndeplinesc același lucru. Sunt linii, curbe sau drepte, care, pur și simplu, din câteva mișcări, ajung să creeze o imagine foarte clară, din nou, esența.

Ce înseamnă actul de a scrie? Este o nevoie, o disciplină sau o formă de libertate?

Cred că este câte puțin din toate aceste trei, pentru că este o nevoie absolută, este așa cum scriam și mica prezentarea cărții pe coperta 2, spuneam că scrisul îmi este cel mai loial și neclevetitor prieten. Este locul în care întotdeauna mă retrag pentru a observa, deci este observatorul fin al propriului meu eu și al lumii ce mă înconjoară. Este o bine care mă reflectă. Deci este, iată, un partener de care am nevoie acest scris. Pe de altă parte, nu întotdeauna ai timpul necesar sau liniștea necesară pentru a scrie, pentru că scrisul are nevoie de această pauză pentru a putea privi introspectiv. Deci trebuie să recurg și la disciplină câteodată pentru a putea să mă așez și să scriu și nu în ultimă instanță, este locul în care, practic, gândul este liber și găsește o satisfacție foarte mare de a se transforma în cuvânt.

De ce trebuie să citim? Cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Cred că lectura, ca să vorbesc în spirit cu timpul, este un extraordinar psihoterapeut. Practic, o ședință de psihoterapie te ajută să te cunoști, să te înțelegi mai bine, nu îți dă niciodată soluții, nu îți spune ce să faci, dar te ajută să găsești tu însuți drumul cel mai potrivit și cel mai bun pentru tine. Pe lângă faptul că îți lărgește orizontul într-un mod în care nimic altceva nu o poate face, te ajută să-ți înțelegi propriul eu.