Doamnă Ruxandra Donose, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

Aș vrea să spun cât de mult mă bucur pentru invitație în primul rând, dar și pentru faptul că există o asemenea emisiune. Eu sunt o cititoare avidă de când mă știu și cărțile au fost pentru mine întotdeauna un fel de liman, un fel de mod de a învăța, de a cunoaște, de a mă liniști, de a mă odihni. Și apropo de învățat, de exemplu, am folosit cărțile inclusiv pentru a-mi perfecționa limbile străine. Întotdeauna când simțeam nevoia să îmi reamintesc o limbă, când simțeam că scapă în uitare, atunci citeam o carte în limba respectivă și asta mi-a folosit enorm. Mi-aduc aminte acum de o mică anecdotă, eram în Italia și m-am gândit că ar fi timpul să-mi împrospătez italiana. Și, din gară la Bologna, am cumpărat o carte care părea destul de ușor de citit; se numea La voce del violino. M-am gândit că are și ceva legătură cu muzica, foarte bine, o cumpăr! Am început să o citesc și, după câteva pagini, am fost foarte dezorientată pentru că mi se părea că nu înțeleg mai nimic sau, în orice caz, italiana era cu totul altfel decât îmi aminteam eu. Și am înțeles apoi, peste alte câteva pagini, că de fapt cartea era scrisă în dialect sicilian de către Andrea Camilleri. Am insistat să citesc acea carte până la sfârșit și m-am bucurat când am observat că siciliana este foarte aproape de română, într-o manieră cu totul neașteptată.

Iar acum, întorcându-mă la ideea de a alege o carte pe care s-o recomand, evident că-mi este foarte greu să aleg o carte. Pentru că, așa cum spuneam, citesc cu foarte mare pasiune orice fel de cărți - de la romane polițiste, până la Muntele vrăjit al lui Thomas Mann. Și, am încercat să fac o mică selecție gândindu-mă, efectiv, la cărți care m-au marcat, care mi-au rămas cumva în suflet și pe care, la o primă gândire, sunt primele care-mi vin în minte.

Întâi am să spun de ce și după aceea o să le numesc pur și simplu titlurile. Aceste titluri de cărți îmi dau seama că tratează cam toate același lucru, și anume complexitatea condiției umane. Este vorba despre eternul conflict între rațiune și pasiune sau iubire, dintre libertate - privită în foarte multe feluri această libertate - și constrângeri - constrângerile morale, constrângerile sociale, conflictul dintre așa-numita normalitate... ne întrebăm ce e aia, de fapt, normalitate. Poate că, despicând cuvântul normalitate, ajungem la cuvântul normă. Deci, poate, normalitatea este ceva care se încadrează într-o anumită normă, ceva care este așa cum trebuie să fie. Dar care este opusul acestei normalități? Este individualitatea, este libertatea de a fi așa cum ești, așa cum simți, așa cum te-a lăsat Dumnezeu, cu toată bogăția ta. De asemenea, în aceste cărți este vorba despre eterna capacitate a omului de a învăța, de a se adapta și de a gândi singurătatea - adică, toți ne naștem și murim singuri, într-un context. Mie mi se pare fantastică această capacitate a omului de a învăța, de a se perfecționa practic pe parcursul vieții. Asta este cumva idealul, este și ceea ce încerc să fac și eu, să nu mă opresc niciodată din a învăța.

Iar acum am să numesc, pur și simplu, aceste cărți. Voi începe cu romanul Ion de Liviu Rebreanu, care mi-a marcat copilăria, adolescența. L-am citit în școală și a fost ca o sete, ca o urgie, m-a cotropit acest roman. Pur și simplu, nu am putut să-l las din mâini și am avut impresia că citindu-l din scoarță-n scoarță am devenit un alt om.

În mod asemănător, în adolescența mea, am citit romanul Crimă și pedeapsă de Dostoievski. Și aici este vorba despre călătoria psihologică, sufletească a unui om prin, oarecum, un drum paralel, către culmi, spre iad și înapoi.

Mai recent, ar fi trei cărți pe care, cumva, într-un suflu le-aș numi pe toate trei deși sunt foarte diferite, dar le-am citit la scurt timp una după cealaltă și mi-au rămas toate întipărite în minte și e firesc. Este vorba despre romanul The Universe Versus Alex Woods de Gavin Extence, o poveste despre o prietenie absolut improbabilă și despre două caractere care au niște povești fantastice de viață și felul în care ei doi se ajută unul pe altul să trăiască. The Rosie Project de Graeme Simsion, despre fantastica, optimista, puternica, complexa luptă a unui tânăr autist de a-și găsi o relație și de a intra măcar din punctul ăsta de vedere, dar și al serviciului... de a intra în rând cu lumea. Eleanor Oliphant is Completely Fine de Gail Honeyman, care este, tot așa, călătoria unei tinere femei în constrângerile, în limitele pe care le impune o traumă a copilăriei, să ajungă să se integreze și să trăiască o viață complexă și fericită.

Am să închei cu cartea pe care o citesc chiar acum. Este o carte care se numește If Nietzsche were a Narwhal. Nu este un roman, este o carte documentară și este vorba despre inteligența umană în comparație cu inteligența animală. Pornește de la simpla dificultate de a defini cu adevărat ce este inteligența și este o carte scrisă în mod științific de un profesor de la Stanford, Justin Gregg. Este o carte foarte interesantă, dar scrisă în același timp extrem de vaporos, de comic, de ușor de citit. Deci, îmi place foarte mult.

De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Primul răspuns ar fi acela evident, și anume că lectura ne lărgește în egală măsură și vocabularul, și orizontul, ne face mai deștepți, ne face mai elocvenți. Prin urmare, ne îmbunătățește posibilitatea de a ne exprima ș.a.m.d. Cititul este, din punctul acesta de vedere, logic, un lucru necesar și frumos.

Dacă aș merge puțin mai departe și aș spune că cititul, chiar și după apariția atâtor surse super-rapide de cunoaștere pe care ni le oferă tehnologia și internetul, rămâne în continuare cea mai complexă, cea mai sigură metodă de informare, de cunoaștere, care, în același timp, dă posibilitatea de aprofundare. Nu numai în a cunoaște ce se întâmplă în lume sau în jurul tău, dar, în egală măsură, te îndreaptă spre cunoașterea de sine. Deci, este un fel de meditație care-ți deschide și mintea și sufletul și care încorporează, de asemenea foarte important, istoria în clipa prezentă.