Doamnă Raluca Știrbăț, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

Titlul cărții e unul simplu, Uber musik - Despre muzică, de un colectiv editorial, Heidemarie Ambros, Alexei Lubimov, Elisabeth Leonskaja și Alexei Grots. Este o carte apărută acum câteva săptămâni la editura Hollitzer din Viena, o editură prestigioasă și are o încărcătură emoțională aparte, cel puțin pentru mine. Lansarea volumului a avut loc în cadrul unui concert-prezentare, unde a cântat, inclusiv Elisabetah Leonskaja. A avut loc în salonul mic al Palatului Ehrbar Saal, într-un cadru foarte intim și tocmai din cauza aceasta a fost foarte interesant și foarte aparte. Volumul este despre viața și opera componistică și opera teoretică a lui Philip Herschkowitz. Acum nu știu câtă lume din România mai știe cine a fost Philip Herschkowitz. El s-a născut pe 7 septembrie 1906 la Iași, unde a și studiat la Conservatorul din Iași până la vârsta de 21 de ani. Apropo, în memoriile sale el a subliniat faptul că la Iași se învăța armonia foarte, foarte bine în acea vreme. Ar fi chiar interesant de văzut care au fost profesorii lui Herschkowitz în acea perioadă. La 21 de ani vine la Viena, unde va studia la Conservatorul din Viena cu Joseph Marx, după care va deveni elevul privat, mai întâi al lui Alban Berg, cu care va fi și foarte bun prieten până la moartea acestuia în 1935, iar mai apoi cu Anton Webern. Pe scurt, aș spune două vorbe despre destinul lui Herschkowitz, sigur că în '38, în acei ani în care în Viena aveam deja cel de-al treilea Reich el mai rămâne doi ani în Viena, lucru extrem de periculos, perioadă în care Webern continuă să-i dea lecții gratis, punându-se în felul acesta într-un foarte mare pericol, pentru că era evident interzis să ai contact și să dai lecții unor studenți evrei. După care, în '40, Herschkowitz, cumva prin Italia, Serbia, apoi România, reușește să fugă și să ajungă în Tashkent, unde va rămâne trei ani, pentru ca din '46 să se instaleze la Moscova. Acolo, însă, destinul lui nu a fost deloc roz, ca să folosim un termen moale. Din cauza atmosferei și comploturilor antisemite din acea vreme, Herschkowitz nu a putut preda oficial la conservatorul din Moscova și aici aș face o paralelă, îmi fuge gândul evident imediat la destinul maestrului Pascal Bentoiu, care nu a predat niciodată la conservatorul din București, în schimb, Herschkowitz a avut foarte mulți elevi, generații de elevi pe care i-a format și i-a influențat, printre aceștia numărându-se bunăoară pianistul Alexei Lubimov, născut în '44, care este unul dintre ultimii elevi al lui Neuhaus tatăl și care a cântat și el în acea seară de 9 septembrie la Viena, și foarte iubita pianistă Elisabeth Leonskaja care a cântat și el în acea seară. În '79, Herschkowitz încearcă să emigreze în Israel, avea însă, se pare niște datorii la Uniunea Compozitorilor din Moscova, i-a fost refuzată plecarea, mai mult i s-a luat și pianul. Abia în '87, cu ajutorul multor muzicieni și chiar politicieni de marcă, Gottfried von Einem, Bruno Kreisky și mulți alții, reușește să emigreze la Viena. După scurt timp însă îi va fi detectată o tumoare și în '89, Herschkowitz se stinge la Viena. Asta așa, în două vorbe despre destinul său. Ce este foarte important, pe lângă opera sa componistică, extrem, extrem de interesantă, sigur, atonală, cu lucrări pentru pian, muzică de cameră, lieduri, lieduri cu acompaniament de orchestră este moștenirea lui Herschkowitz care constă în sistematizarea operei teoretice a lui Schoenberg, Webern și Berg. El a realizat că acești mari compozitori nu-și sistematizaseră neapărat conceptele formale și armonice și este ceea ce el avea să facă niște scrieri de o valoare extraordinară. Pe lângă asta, el demonstrează și subliniază în permanență firul direct între această nouă școală vieneză și clasicismul vienez, în primul rând cu Ludwig van Beethoven și când spun asta, mă gândesc la niște analize excepționale și pentru mine și pentru orice pianist, teribil de interesante și importante despre sonatele lui Beethoven, analize formale de un mare rafinament care ne ajută enorm, care ne deschid ochii și nu doar formal, dar prelucrări motivice și multe, multe altele. În anii în care a stat la Viena și apoi în ultimii doi ani înainte de a se stinge, Herschkowitz a lucrat la celebra editură universală Edition din Viena și a editat, practic, opere foarte importante, de exemplu opera Lulu și multe altele și acum îmi dau seama că e posibil că acele contacte ale lui Filip Lazăr și editarea suitei Jouxjoux Pour Ma Dame de Jora din 1925 să fie poate și meritul lui Herschkowitz. Sunt convinsă că a avut o contribuție în direcția aceasta.

De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Lectura, în viața de zi cu zi este atât de esențială, în primul rând, sigur, neuronii noștri încep să se miște mult mai sprinteni, sinapsele încep să lucreze, pe lângă asta avem pur și simplu acces la operele, la gândirea, la trăirile, la simțirile atâtor oameni mari care ne-au precedat sau care încă mai sunt printre noi. Deci, lectura este esențială și aș spune aici că este esențială în primul rând pentru muzicieni, pentru că de multe ori, multele, multele ore petrecute în fața instrumentului, tind să ne fure din timpul pe care creierul nostru are nevoie ca să se deschidă în mult mai multe direcții.