Samuel Barber, un compozitor american care de la prima notă pe care a compus-o parcă a avut o identitate aparte. Nu am întâlnit nici o compoziție a lui Samuel Barber care să nu fie imediat Samuel Barber, pentru că el întotdeauna a avut o voce personală, dar atât de sigură de sine.

Totuși, în acest adagio pentru orchestră de coarde, care inițial, de fapt, este una din părțile cvartetului pe care el l-a compus, dar acum amplificat pentru toată orchestra de coarde a devenit o compoziție care se cântă des. E folosită în lumea de zi cu zi și are o profunzime aparte.

Este, de fapt, un simplu gând muzical care începe de la absolut nimic, foarte lent, de o frumusețe extraordinară, dar care crește în intensitate și ajunge într-un punct absolut culminant, după care este o pauză lungă în care trebuie să stăm și să așteptăm în tăcere. Iar apoi, devine un epilog în care reauzim, de fapt, răspunsul acestei întrebări care este lăsat de această pauză extraordinară.

Această compoziție, pentru mine, are o semnificație dublă. Nu numai ca o compoziție care este frumoasă și profundă, dar are și o semnificație socială, deoarece împreună cu acest adagio întotdeauna am programat și versuri sau cuvinte spuse de oameni foarte importanți din istoria Americii, care vorbesc despre bătălia și efortul pe care societatea americană le-a făcut în ultimii 100 de ani pentru egalitate, libertate…

Pentru mine, această compoziție întotdeauna reprezintă mai mult decât muzica în sine.