La o vârstă chiar foarte fragedă, compozitorul Richard Strauss ia acest concept al poemului simfonic, care era de fapt o invenție nouă atunci - un concept în care iei o compoziție și încerci să o faci să spună o poveste, exact cum o lectură sau o poezie mai lungă ar spune-o - și scrie mai multe poeme sinfonice.

Poate cel mai emblematic astăzi este Don Juan, această capodoperă muzicală care ne spune o poveste. Acest caracter, Don Juan, care a fost repovestit de multe ori în literatură, dar și în muzică, acum este prezentat de Richard Strauss. El folosește caracterele diferite pe care acest Don Juan le întâlnește în viață pentru a ne arăta o orchestră vie, pestriță, în care descoperim o virtuozitate imensă pentru fiecare instrument.

Este una din compozițiile care prezintă cele mai mari provocări pentru o orchestră, deoarece fiecare instrument are de cântat exact cum ar cânta un concert singur.

Iar eu, ca dirijor, trebuie să am grijă ca fiecare voce să fie înțeleasă, să fie prezentată într-o balanță în care să fie transparentă.

Iubesc atât de mult această compoziție, deoarece nu numai virtuozitatea e importantă, dar în mijlocul compoziției este poate cel mai frumos solo pentru oboi care s-a scris vreodată.