Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra Filarmonicii din Berlin deschide Festivalul Enescu din 2019

Publicat: marți, 9 Februarie 2016 , ora 16.05
Plasată în top zece al celor mai bine cotate orchestre din lume și desemnată în anul 2008 drept "cea mai bună orchestră din lume" de revista Gramophone, Orchestra Filarmonicii din Berlin va deschide ediția din 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, cu două concerte care vor avea loc pe 31 august și pe 1 septembrie 2019. Confirmarea Filarmonicii din Berlin vine după participarea orchestrei în premieră în România, în cadrul ediției trecute a Festivalului Enescu, în urma a 15 ani de negocieri. După concertul susținut la Sala Palatului pe 3 septembrie 2015, Conducerea Filarmonicii din Berlin a decis, în urma reacției publicului din România și a modului în care muzicienii au fost primiți la Festivalul Enescu să revină la București. "Faptul că Orchestra Filarmoncii de la Berlin a luat decizia să susțină două concerte în cadrul ediției 2019 a Festivalului Enescu, nu unul singur, este, de asemenea, un eveniment în sine.", a declarat pentru presă Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu. La pupitrul orchestrei se va afla Kirill Petrenko, cel care îl urmează pe Sir Simon Rattle în postura de dirijor șef al celebrului ansamblu simfonic german.