Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Continuă Festivalul 'W.A. Mozart' la Opera din Brașov

Publicat: sâmbătă, 10 Februarie 2018 , ora 0.00
Continuă la Brașov Festivalul„Wolfgang Amadeus Mozart”, ediția 2018. Astăzi va avea loc, în Sala Operei din municipiu, o nouă reprezentație a spectacolului „Don Giovanni”. Prezenta producție a instituției este realizată de regizorul Cristian Mihăilescu, iar conducerea orchestrei va fi asigurată de dirijorul de origine japoneză Daisuke Soga. Din distribuție îi amintim, între alții, pe baritonul Valentin Marele, care va interpreta rolul titular, soprana Aurelia Florian, la debut în rolul „Donna Anna”, basul Lorand Cristian, soprana Anda Pop și tenorul Mihai Irimia. Ora de începere este 18:30.
Ana Diaconu