Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe astăzi a doua ediție Horezu Summer Music Academy

Publicat: duminică, 24 Iulie 2016 , ora 0.00
Asociația Culturală "Irina Șațchi" în parteneriat cu Primăria Orașului Horezu și Casa de Cultură "Constantin Brâncoveanu" organizează ediția a 2-a "Horezu Summer Music Academy", desfășurată în perioada 24 iulie - 3 august 2016. Evenimentul cuprinde cursuri de canto, pian, violoncel, cultură și critică muzicală, analiză de partituri, self-management, muzică de cameră. Mentori vor fi Viniciu Moroianu, Octavian Lup, Georgeta Stoleriu, Lavinia Coman, Nicolae Coman, Carmen Enescu, Elida Târțopan, alături de Carina Aghenie.
De-a lungul întreagii perioade menționate, participanți din toată țară vor fi îndrumați în cadrul unor cursuri individuale și de grup, iar spre sfârșitul proiectului vor fi organizate recitaluri în diferite locuri mai mult sau mai puțin convenționale din zonă, cu intrare liberă. Primul recital va avea loc pe 26 iulie, în Sala de Conferințe a Mănăstirii Arnota din satul Bistrița, jud. Vâlcea și va fi susținut de violonicelistul Octavian Lup.