Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Compania Pina Bausch are un director artistic cu origini românești

Publicat: marți, 2 Februarie 2016 , ora 11.25
După șase ani de la moartea celebrei coregrafe Pina Bausch, Compania de dans ce-i poartă numele din Wuppertal numește un nou director artistic în persoana lui Adolphe Binder, născută la Brașov, pe vremea regimului comunist. În prezent director artistic al Departamentului de Balet al Operei din Goteborg, Adolphe Binder va prelua noua poziție din mai 2017 pentru o perioadă de cinci ani.
Născută în România, Adoplhe Binder a crescut în Germania a fost pe parcursul timpului dramaturg în cadrul Operei Germane din Berlin, director al corpului coregrafic al Operei Comice din Berlin și curator al unor importante organizații coregrafice germane. Binder a studiat managementul cultural și literatura germană dar și științele politice la Hanovra și Harvard. "Sunt extrem de onorată, este o responsabilitate enormă" a declarat Adolphe Binder, care a subliniat că nu se consideră o succesoare a celebrei Pina Bausch. A mai adăugat că își dorește să conducă instituția către un drum ce va păstra moștenirea marii Pina Bausch și în același timp va privi și către viitor.