Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

James Gaffigan dirijează Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, vineri 4 noiembrie 2022

Publicat: miercuri, 2 Noiembrie 2022 , ora 7.58

Publicul din München va putea asculta două capodopere sub bagheta lui James Gaffigan, dar și dumneavoastră stimați ascultători, vă veți bucura de interpretarea remarcabilă a Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bavareze, pentru că Radio România Muzical va prelua în direct, vineri 4 noiembrie, de la ora 21,00 concertul care va avea loc la Isarphilharmonie. Cu o acustică foarte bună, cu o atmosferă plăcută și intimă, această sală de concerte a Centrului Cultural Gasteig, situată în apropierea râului Isar, deși a fost deschisă recent, în 2021, a devenit deja o parte integrantă a peisajului muzical a orașului München.

James Gaffigan va dirija Concertul nr. 3 op. 30 în re minor pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov și Poemul simfonic op. 30 "Așa grăit-a Zarathustra" de Richard Strauss.

Compus în 1909, cel de-al treilea concert pentru pian cu semnătura lui Rahmaninov, este o lucrare de anvergură, cel mai lung dintre cele patru concerte ale lui Rachmaninov și reprezintă o mare provocare din punct de vedere al tehnicii pianistice. Virtuozitatea pe care solistul o etalează este însă pătrunsă de nuanțe blânde. Îl veți putea urmări ca solist pe Seong-Jin Cho, pianist corean, născut în 1994 la Seoul, despre care publicația "San Francisco Chronicle" ne spune că "afișează o varietate impresionantă de culori timbrale și o tehnică remarcabilă". Seong-Jin Cho s-a afirmat în 2015, când a câștigat Premiul I la Concursul Internațional "Chopin" de la Varșovia.

După o pauză de aproximativ 20 de minute, ne vom delecta cu Poemul simfonic "Așa grăit-a Zarathustra" de Richard Strauss, cu minunatul său "Răsărit de soare" de la început, care ne taie respirația și care a devenit în 1968 coloană sonoră a filmului "2001. Odiseea spațială" a lui Stanley Kubrick.

Va fi un program deosebit, în concepția unui dirijor cu o activitate artistică remarcabilă construită până la vârsta de 43 de ani, James Gaffigan. În 2004 el a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de dirijat "Sir Georg Solti" din Germania. A fost numit de curând Director Muzical al Operei Comice din Berlin, începând cu Stagiunea 2023-2024, cu un contract pe patru ani.

Îl veti urmări acum la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bavareze, în transmisiune directă de la Isarphilharmonie din München.

Laura Ana Mânzat