Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Discul "Les femmes dansent" al pianistei Axia Marinescu - în cadrul proiectului "Discurile anului 2022"

Publicat: joi, 25 Noiembrie 2021 , ora 15.34


Axia Marinescu este una dintre cele mai apreciate pianiste române din Franța. Are o activitate concertistică impresionantă și a înregistrat până acum patru albume, cel mai recent fiind lansat în noiembrie 2021, la casa de discuri Klarthe. Discul a fost imprimat în luna aprilie a anului trecut la Sala Gaveau din Paris și este dedicat creațiilor de dans din repertoriul pentru pian, o trasare din punct de vedere istoric, de la epoca barocă până la cea contemporană. Pianista Axia Marinescu ne propune să descoperim ascultând albumul său intitulat "Les femmes dansent" (Femeile dansează), o evolutie a muzicii de dans prin prisma viziunii femeilor compozitoare franceze. Există pe acest disc piese înregistrate pentru prima dată, scoase la lumină în urma cercetării unor valoroase manuscrise, partituri netipărite încă. Albumul cuprinde creații de Elisabeth Jacquet de la Guerre, Louise Farrenc, Germaine Tailleferre, Pauline Viardot, Cécile Chaminade, Sophie Lacaze și Mel Bonis.

Despre discul său, pianista Axia Marinescu spune: "Ideea acestui proiect a venit într-un moment când dansul se insinua din ce în ce mai mult în viața mea. A fost mereu prezent, chiar din primii ani de viață, când mișcările, gesturile și alura dansatorilor mă fascina, atingând adâncul sufletului meu. Am început să dansez de la o vârstă fragedă, dar sunetele pianului m-au vrăjit și acest instrument, drag mie, a devenit mai important decât dansul, deși cele două sunt direct conectate. Chiar și așa, nu am tăiat niciodată legătura mea cu dansul și am interacționat cu el în toate formele sale expresive: de la dansul clasic și modern, la cel de salon și tango. Sinergia dintre muzică și dans a devenit din ce în ce mai tangibilă pentru mine și am decis că este timpul să las să coexiste cele două forme de artă, prin sunetele pianului și prin sufletul feminin. Cu acest disc am ales să aduc un omagiu femeilor compozitoare franceze și dansului, prin interpretarea mea personală, încercând să transcriu în propriul meu stil poveștile și viețile acestor personalități muzicale excepționale și a unui repertoriu mai puțin cunoscut, deși original, bogat și cu o mare valoare artistică. Femeile compozitoare incluse pe acest disc reprezintă gândirea neîngrădită și libertatea spiritului. Aceste femei au fost remarcate în timpurile lor pentru forța caracterului și pentru gingășia lor, într-o lume în care cel două trăsături sunt adesea separate".

Considerată de presa franceză "un talent uriaș, cu interpretări pianistice de o înaltă calitate artistică", Axia Marinescu își desfășoară activitatea în Franța după ce, la vârsta de 17 ani a părăsit România pentrua studia la școli de prestigiu din străinătate. În București a fost elevă a Liceului de muzică "George Enescu". A debutat pe scena Sălii Radio la vârsta de doar 11 ani, interpretând un concert de Mozart și a obținut numeroase premii în România și în străinătate. La 17 ani a fost admisă la Conservatorul din Lausanne; a studiat apoi la Conservatorul național superior de muzică din Paris și la Conservatorul Regal din Bruxelles; de asemenea, interesată de filosofie, Axia Marinescu a studiat acest domeniu la Universitatea din Paris. Renumitul pianist și profesor Theodore Paraschivesco o descria pe discipola sa, Axia Marinescu, drept "o personalitate puternică cu un autentic caracter de solist, însoțit de un sunet curat și colorat". Pianista română a susținut concerte și recitaluri pe scene din Europa și Asia, printre succesele sale din ultimii ani numărându-se și evoluția entuziasmantă din cadrul proiectului Moștenitorii României Muzicale, un recital suținut la Sala Radio în vara anului 2019, imprimat pe disc la Editura Casa Radio.



Larisa Clempuș