Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Oregon: a state of jazz în miez de primăvară

Publicat: vineri, 17 Aprilie 2015 , ora 11.42

Jazz Night Out revine la Sala Radio, pe 21 aprilie, cu trupa americană Oregon. Patru nominalizări la Grammy, prezența la Woodstock în '69 a doi dintre membri și peste patru decenii de înregistrări sunt câteva dintre poveștile care-i recomandă. Ca să nu mai spunem că au urcat pe scene legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall.

În cei peste 40 de ani împreună, Oregon au înregistrat 30 de albume și au explorat, rămânând în același timp vocile jazz-ului care îmbină clasicul cu improvizația, acei părinți care au grijă să fie mereu in style.

Pe trei dintre albume l-au avut ca percuționist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai inovatori instrumentiști. Ralph Towner, liderul grupului, este prezent pe 55 de discuri, cântând la chitară cu 12 corzi, chitară clasică, pian, sintetizatoare, trompetă și percuții. A cântat alături de muzicieni de calibru precum Gary Burton, John Abercrombie, Jack DeJohnette, Paolo Fresu, Gary Peacock, Bill Bruford.

"Improvizația este întotdeauna cheia oricărei piese Oregon", spunea oboistul Paul McCandless într-un interviu pentru digitalnews.com. "Este unul dintre lucrurile care mă interesează la muzică - elemental surpriză, capacitatea de a dezvolta idei spontan".

Line up: Ralph Towner la chitară și pian; Paul McCandless la oboi și instrumente de suflat; Paolino Dalla Porta la bass; Mark Walker la tobe și percuții.

Biletele la concertul trupei Oregon pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești și Humanitas) și online pe www.eventim.ro

Mai multe detalii pe www.twinarts.ro