ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Recomandări Înapoi

În universul muzicii cu Dan C. Mihăilescu - 2 mai

Publicat: miercuri, 27 Aprilie 2016 , ora 15.02

O întâlnire cu Dan C. Mihăilescu, celebrul critic literar, nu poate fi decât un eveniment de neuitat. Așa au fost și pentru mine cele patru emisiuni "În universul muzicii" pe care le-a realizat împreună în noiembrie 2008.

În ultima dintre ele, am făcut un șir al preferințelor literare ale lui Dan C. Mihăilescu, asortate cu muzica potrivită lor, iar finalul a sunat astfel:

"Pur și simplu, fără muzică ești un animal. Adică, omul care nu ascultă muzică de nici un fel, cel care nu are priză la sonoritate și la armonie este un caliban, că tot spuneam adineauri de Prospero și Caliban (n.r. din piesa Furtuna de Shakespeare, una dintre preferințele sale). Deci, dacă vrei să rămâi în starea de animalitate, poți să îți preferi propriile-ți regurgitări unor sonorități extraordinare. La fel ca omul căruia nu-i plac copiii, animalele și care merge în natură numai ca să ia masa la iarbă verde și să arunce sticlele de plastic în râu, exact acesta este un om… este un animal. Și ce-i făcea lui Caliban Prospero? Îl blestema cu junghiuri. Deci, omul care nu acceptă să își toarne armonie în auz, Dumnezeu să-i dea cât de multe junghiuri!

Acesta să fie finalul pentru cele patru emisiuni ale noastre…

Morala fabulei noastre.

Vă mulțumesc foarte mult! A fost o mare plăcere!

Vă mulțumesc și eu foarte mult și promit să mă informez mai mult, pentru că fără cultură, muzica simfonică nu există. Rockul merge în slip și în șlapi, muzica simfonică merge numai … nu știu dacă chiar în togă, dar merge cu îmbrăcăminte cât mai… cum era purpura de la Bizanț."

În universul muzicii cu Dan C. Mihăilescu - de (re)ascultat luni, 2 mai, de la ora 11.30. 

Cristina Comandașu