Arhivă : Recomandări Înapoi

Placido Domingo și Grace Bumbry în 'Cidul' de Massenet - Opera în interpretări de referință, 28 februarie

Publicat: miercuri, 24 Februarie 2016 , ora 14.11

"Cidul" este una dintre operele lui Massenet mai rar prezente pe afișele lirice. După premiera inițială din noiembrie 1885 (când a asistat și președintele celei de a treia republici franceze) a rămas în repertoriu peste 3 decenii (acumulând mai mult de 150 de reprezentații până în 1919); dar a trebuit să aștepte o nouă montare la Palais Garnier din Paris până în 2015! S-a cântat în diferite orașe europene și în America, dar melomanii cunosc mai degrabă câteva arii și momentele de balet, grupate într-o suită orchestrală spectaculoasă, ce figurează mai des în programele simfonice.

Inregistrarea pe care v-o aducem în atenție în 28 februarie 2016 reprezintă o filă de istorie a vieții muzicale din New York: a fost gravată pe disc versiunea oferită în concertul de la Carnegie Hall din 8 martie 1976, care i-a adus pe aceeași scenă (ca vedete) pe Placido Domingo, Grace Bumbry și Paul Plishka, sub bagheta dirijoarei Eve Queler. După afirmațiile criticilor, aceasta a fost prima producție discografică a celei de a 6-a opere de Jules Massenet (scrisă între "Manon" și "Werther").

O operă franceză, învăluită în romantism cu accente eroice uneori și cu multe pagini lirice, cu momente vocale de mare sensibilitate, dar și de prestanță statuară: contraste, culoare, scene de amploare sau de trăiri interiorizate se succed pe parcursul celor 4 acte oferind soliștilor, corului și orchestrei prilejul unei largi palete interpretative...

Image result for Placido Domingo El Cid

Un subiect care ne poartă în Spania secolului XI, preluat din piesa lui Pierre Corneille, care a servit ca sursă de inspirație pentru cei 3 libretiști ai operei. Cântată în franceză, această variantă discografică a avut parte de interpreți americani (majoritatea lor). A fost un eveniment și în plan repertorial și în cel interpretativ, cu rolurile principale încredințate unor cântăreți în plină glorie internațională.

Eve Queler - fondatoarea Orchestrei de Operă din New Yok - s-a aflat la pupitrul dirijoral al formației sale cu dezinvoltă mobilitate muzicală. Viziunea sa a restrâns însă spațiul acordat muzicii de balet scrise de Massenet pentru această operă, pagini pe care le puteți auzi însă în completarea acestei înregistrări a operei.

"Cidul" de Jules Massenet, duminică, 28 februarie, de la ora 21.00. 


Anca Ioana Andriescu