Dinu Lipatti şi-a manifestat pentru prima dată personalitatea artistică în România. A studiat apoi în Franţa. După aceea, stabilit în Elveţia, a colindat cu concertele aproape întreaga Europă. Pe unde a trecut, a lăsat urme adânci.

S-a născut într-o familie de mari iubitori ai muzicii, naş fiindu-i însuşi George Enescu. Muzica l-a însoţit pe tot parcursul scurtei sale vieţi pentru ca, la sfârşitul ei, cu o partitură de Beethoven în mână, ultimele sale cuvinte să fie: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu".

Sclipirea geniului său a apărut ca o cometă, viaţa i s-a desfăşurat în pas alergător, pentru că o-a fost scris ca la numai 33 ani să părăsească această lume.

Modestie şi har - calităţi de înger

Exigent cu el însuşi şi de o modestie rară, "Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu." - scria pianista Clara Haskil despre cel de care a legat-o o minunată prietenie, alături de care a cântat în numeroase turnee şi cu care avea o corespondenţă extraordinară. În 1933, când a obţinut premiul al II-lea la Concursul Internaţional de pian de la Viena, judecata juriului fiind aspru contestată de Alfred Cortot care susţinea cu tărie superioritatea lui Dinu Lipatti, tânărul pianist declara despre contracandidatul său: "… am reuşit să iau premiul II. Premiul I l-a luat un polonez cu mare experienţă, cu multă siguranţă şi calm.".

În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania şi Italia, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de-al doilea război mondial revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.

Artist de o spiritualitate divină

În 1943 hotărăşte să se stabilească în Elveţia împreună cu soţia sa şi devine profesor la Conservatorul din Geneva. În timp ce se pregătea pentru un turneu în America, descoperă că suferă de leucemie. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic, are loc ultimul lui concert public la Besanson, în Franţa. În partea doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşază la pian şi interpretează coralul "Jesus bleibet meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate şi scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă. La începutul lui decembrie în acelaşi an, 1950, Dinu Lipatti părăsea această lume.

Lucrări inedite

Compoziţiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, suită pentru orchestră op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.

Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană şi înaltă desăvârşire stilistică, de fineţe şi nobleţe spirituală, de poezie şi graţie.