Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Concert In Memoriam Claudio Abbado - 10 iulie 2014

Publicat: marți, 1 Iulie 2014 , ora 16.13

"Nu vorbesc foarte mult, nici măcar cu orchestra. Până la urmă nici nu pot vorbi în timpul unui concert, nu-i așa? Mă exprim folosindu-mă de mâini, ochi… în timp muzicienii au înțeles ceea ce le cer, ce îmi doresc de la ei, ce cred eu că e bine pentru o anumită muzică."

Un dirijor de neuitat, care la începutul acestui an, în 20 ianuarie, ne-a părăsit - Claudio Abbado. Este dirijorul care, în 1989, i-a urmat lui Herbert von Karajan la pupitrul Filarmonicii din Berlin. Istoria altor asambluri de prestigiu ca Orchestrele de Tineret - a Uniunii Europene și "Gustav Mahler" - dar și Orchestra Mozart, se confundă cu cea a marelui Claudio Abbado. Ce spun cei din orchestrele cu care a colaborat despre el?

"Claudio avea un gest elegant și relaxat în același timp. Muzicienii cântau mai bine când era el în față, aveau un sunet mai deschis, mai relaxat. În același timp putea obține o tensiune extraordinară, însă fără a-și pierde libertatea."

"El era șeful! Dar pentru muzicienii din orchestră era Claudio, nu i-a plăcut să i se spună <<Maestre>>. L-am cunoscut în 1996, eram în Orchestra de Tineret <<Gustav Mahler>> și m-a surprins cât de relaxat, cât de prietenos era. Nu se considera un star, doar se bucura de tot ceea ce făcea."

În 2003, Claudio Abbado a fost cel care a fondat unul dintre cele mai importante ansambluri europene - Orchestra Festivalului de la Lucerna - cu care a susținut numeroase concerte. Unul dintre ele s-a desfășurat în data de 16 august 2013 la Centrul de Cultură și Congrese din Lucerna. Și dvs. veți avea ocazia de a-l asculta urmărind o ediție specială a emisiunii Concerte de 5 stele - In Memoriam Claudio Abbado - joi, 10 iulie, de la ora 15:30. Realizator Andreea Chiselev.

Lucian Haralambie