Pe 19 august 2010 s-a încheiat Festivalul de muzică de cameră „Cetatea Muzicală a Braşovului”.

Seara se anunţa destul de interesantă, ţinând cont de faptul că era celebrat George Enescu de la a cărui naştere se împlineau 129 de ani. Programul a început cu Valsuri op. 39 pentru pian la patru mâini de Johannes Brahms interpretate de Henri Bonamy şi Lilian Akopova. Aceasta din urmă s-a dovedit a fi o talentată pianistă, plină de sensibilitate şi de nerv. Ceea ce mi-a plăcut a fost modul în care a dozat efectele de dinamică, reuşind să treacă foarte firesc de la cea mai subtilă nuanţă de piano la forte.

Apoi a urmat o suită de opusuri enesciene. Jennifer Curtis a intrat în scenă pentru a interpreta „Arii în stil românesc” pentru vioară solo. Este într-adevăr o violonistă temperamentală prin ton, dar cred că greşeala a fost că l-a abordat pe Enescu ca şi cum ar fi fost Paganini, insistând asupra pasajelor de virtuozitate şi neglijând chiar caracterul românesc al pieselor. Oricum cred că a cânta Enescu este o probă pe care numai un adevărat virtuoz o poate trece, pentru că numai un astfel de artist ar şti să transgreseze orice tip de barieră. Nu ne putem aştepta ca o tânără violonistă americană să se poată identifica în totalitate cu o cultură atât de diferită de a ei. A urmat apoi Fantezia concertantă pentru vioară solo în aceeaşi interpretare.

Înaintea pauzei s-a cântat Nocturna „Ville d’Avrayan” pentru vioară, violă, violoncel şi pian care ne-a fost prezentată în primă audiţie absolută. Este o piesă uimitoare, extrem de originală ca şi concepţie, dar destul de neîngrijit interpretată, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi cu Cvintetul cu pian op. 44 de Robert Schumann, care a fost cântat după pauză. Dar înainte de asta trebuie să vă menţionez „surpriza” festivalului: Jennifer Curtis a venit în scenă de data aceasta cu o mandolină, însoţită de Daniel Rubenstein care a trecut la vioară şi de violoncelistul Goetz Teutsch. Au interpretat o creaţie semnată de Jennifer Curtis, intitulată „Cântecul farului”. O piesă cu sonorităţi ce amintesc de Renaştere, la care se adăugau şi ritmuri mai moderne, care se pare că a extaziat publicul braşovean. Eu, din nou, am rezerve.

Din păcate Cvintetul de Schumann a fost o totală dezamăgire. Nu ştiu de câte ori au repetat Şerban Lupu, Jennifer Curtis, Daniel Rubenstein, Goetz Teutsch şi Cordelia Hoefer această piesă, dar se vede în primul rând că nu sunt parteneri de scenă în mod regulat. Nu am loc să enumăr toate momentele în care s-au suprapus, nu o singură dată s-a întâmplat ca Jennifer Curtis să intre mai repede când aveau de cântat de exemplu un pizzcato la unison. Cordelia Hoefer a gafat interminabil, mai ales la începutul părţii a III-a, când trebuia să cânte acele game în octave. Păcat de acest rateu final. Oricum publicul nu a observat… Mi-am amintit de acest opus şi modul cum a fost prezentat de Cvartetul Belcea la Ateneu, anul trecut şi m-a cuprins o infinită nostalgie.