Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Ionel Tudor și solistele Irina Sârbu, Nadia Trohin

Publicat: joi, 25 Februarie 2021 , ora 19.05

În această seară, de la ora 19.00, Big Band-ul Radio, condus de Ionel Tudor, va prezenta un concert, intitulat "The Ladies Sing Jazz", cu Irina Sârbu și Nadia Trohin, soliste. Desfășurat fără public în sală, acesta va fi transmis în direct de postul nostru.

Detalii despre concert aflăm de la dirijorul Ionel Tudor și solistele Irina Sârbu, Nadia Trohin într-un interviu realizat de Florica Jalbă în pauza repetiției de ieri:


Joi seară, veți dirija primul concert din acest an al Big Band-ului Radio, în formație completă. Vă rog să ne povestiți despre conceptul acestui concert.

Important este că ne aflăm, din nou, pe scena Radioului. Este o mare bucurie pentru noi. Suntem în formulă completă și alături de noi, urcă două voci excepționale (și, pe lângă că sunt foarte, foarte talentate aceste două fete sunt și foarte frumoase) și lucrul acesta pe noi ne bucură de fiecare dată când se întâmplă. Conceptul acestui concert - îl avem de un an de zile conceput acest concert, de fiecare dată s-a amânat din cauza acestei pandemii.

Irina Sârbu: Ne bucurăm că am reușit să fim împreună, în sfârșit, chiar dacă doar online. Publicul ne lipsește, dar, sigur, în curând, o să reușim să cântăm și cu sala plină, ca de obicei.

Irina Sârbu, ce ascultăm mâine? Ce ne cântați?

Standarde de jazz, Almost, Like be in love, blues-uri, Alright, OK, Billy Bounds.

Ionel Tudor: Este o muzică foarte frumoasă și foarte grea.

Irina Sârbu: Piesa mea preferată din repertoriul de mâine este Cherokee, într-un aranjament super, extraordinar și foarte alert.

Nadia Trohin: Toate piesele sunt preferate. În general sunt semnate de compozitori binecunoscuți clasici, și aranjamente frumoase, efervescente și sperăm să vă bucure, așa cum ne bucură și pe noi, după o mare perioadă de pauză.

Ionel Tudor: Avem foarte multe în plan. Avem de lansat un CD cu Luiza Zan, tot așa, amânat de un an și jumătate. CD-ul este scos deja și cu o imprimare excepțională, făcută live din concert. Aș vrea să-l aducem pe Sorin Zlat. Este un pianist foarte bun, din tânăra generație. Avem multe lucruri de făcut, problema este să și putem să realizăm lucrul acesta. Mâine seară ne lipsește publicul. Sperăm, la viitorul concert, să avem măcar 30% sala ocupată, pentru că în toate teatrele, lucrul acesta se întâmplă. La noi, deocamdată nu este posibil.

Interviu realizat de Florica Jalbă