ACUM:
22.00
Grădina de sunete (R)
Urmează: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul 'George Enescu' 2019. Interviu cu bas-baritonul Luca Pisaroni

Publicat: duminică, 22 Septembrie 2019 , ora 10.37

Don Giovanni a fost un fel de soundtrack al vieții mele!

Luca Pisaroni, pasiunea dumneavoastră pentru muzica lui Mozart este binecunoscută în lumea operei. Am citit că v-ați apropiat de operă încă din copilărie, datorită bunicului dvs., și că primul fragment de operă care v-a emoționat, copil fiind, a fost "Ella giammai m'amò" din Don Carlo de Verdi; mă întrebam dacă vă amintiți încă și primul spectacol pe care l-ați văzut și dacă era, cumva, vorba despre muzică mozartiană?

Eu sunt italian, așa că prima operă pe care am văzut-o în întregime a fost Aida, în 1986, la Arenele din Verona. Tatăl meu văzuse deja că eram foarte pasionat de muzică și m-a întrebat dacă vreau să merg să văd o operă și i-am spus, plin de entuziasm, că da. Îmi amintesc că eram acolo din întâmplare și păstrez încă în minte aria Celeste Aida, prima arie importantă a tenorului, a lui Radames. Alte lucruri nu îmi amintesc, dar știu că eram foarte fericit, absolut mirat de ceea ce poate face o voce umană și extrem de recunoscător tatălui meu, care mă dusese acolo.


Care a fost prima întâlnire, pe scenă, cu muzica lui Mozart?

Sigur că lucram deja din studenție Mozart, la Conservator, dar prima dată când l-am cântat pe scenă a fost chiar în România. Cred că anul era 1999, am cântat primul act din Don Giovanni la Brăila cu Mariana Nicolesco, în timpul Concursrului și Festivalului Darclée.


Incredibil! Nu știam asta!

Nu-mi amintesc exact anii, dar știu că participasem la Concurs în 1998, probabil, iar anul următor Mariana Nicolesco m-a invitat să cânt primul act; Don Giovanni era George Petean, iar dirijorul mi se pare că a fost Marco Balderi - nu sunt sigur pentru că s-a întâmplat cu atât de mulți ani în urmă. Dar acela a fost primul meu Don Giovanni, prima dată când a interpretat Mozart pe scenă și mi-a plăcut enorm! Este ceva extrem de teatral, după părerea mea, în muzica lui. În special recitativele din operele lui dau ocazia cântăreților să-și arate talentul actoricesc. Poți face aici tot ce vrei cu vocea, cu textul și cu personajul. Îmi amintesc că această parte, de actorie, din cântat, mi-a plăcut foarte tare încă de la început. Experiența din România a avut loc într-o perioadă din viața mea în care eu nu eram încă lansat în carieră și îi sunt extrem de recunoscător Marianei Nicolesco pentru această oportunitate nemaipomenită pe care mi-a oferit-o atunci. Am făcut, de altfel, și un masterclass cu ea și am avut multe de învățat, pentru că în carierea ei a cântat foarte mult Mozart, era unul dintre cei mai importanți cântăreți ai muzicii lui la acea vreme. Am împărțit scena cu ea atunci, ea cânta Donna Elvira, eu făceam Leporello, iar Petean era Don Giovanni. A fost o experiență extraordinară, care m-a făcut să iubesc această formă de artă.


De altfel Don Giovanni este foarte legat atât de cariera dvs. (chiar mai mult decât știam), cât și de viața dvs. personală.

Da, pentru că la Salzburg, în 2002, am cunoscut-o pe soția mea, am fost împreună de atunci, iar în 2007 ne-am căsătorit. Don Giovanni are, deci, un loc foarte special în viața mea, a fost un fel de soundtrack al vieții mele. La acea vreme cântam Masetto, era debutul meu din Festivalul de la Salzburg, în 2002, eu avem 27 de ani și am avut ocazia să lucrez cu Nikolaus Harnoncourt, un geniu în privința acestui repertoriu. El mi-a schimbat mentalitățile apropo de muzică și de ceea ce înseamnă să fii cântăreț de operă. Pasiunea mea pentru acestă partitură este, deci, imensă. Iar dacă ar trebui să aleg o operă pe care s-o ascult pentru restul vieții Don Giovanni ar fi aceea.


În acea producție, de la Salzburg, Don Giovanni era interpretat de Thomas Hampson, care mai târziu a devenit socrul dvs. În cariera dvs. ați cântat toate cele trei roluri masculine din operă: Masetto, Leporello și Don Giovanni. V-ați sfătuit vreodată cu Thomas Hampson în privința acestor roluri?

Cu rolul Don Giovanni am avut mereu o relație ciudată și dificilă, pentru că mi se pare că este unul dintre rolurile acelea foarte complexe. Sigur că este solicitant și din punct de vedere vocal, ca orice rol mozartian, dar simt că este încă mai dificil să intri în pielea personajului. Diferența dintre Don Giovanni și Leporello, de exemplu, stă și în faptul că al doilea este mai degrabă un om obișnuit, de aceea cântăreții se pot conecta mai ușor cu personajul lui. Leporello e amuzant, are și o arie celebră, a catalogului, toată lumea îl poate înțelege. Pe când Don Giovanni nu are cea mai frumoasă muzică din operă, dacă privim prin comparative cu celelalte personaje, în plus fiecare dintre noi are părerea lui în legătură cu felul în care el ar trebui să fie, să arate, să sune, iar asta face ca așteptările publicului să fie greu de atins. De aceea cred că rolul Don Giovanni îți cere să fii și un foarte bun actor și să fii carismatic fără a face, de fapt, ceva anume. Din punctul meu de vedere cel mai dificil lucru aici este să simți energia personajului fără a cânta. Acesta este motivul pentru care nu am cântat rolul la începutul carierei mele - știam că nu sunt pregătit pentru el. Am vrut să învăț, atât de la colegii mei, cât și din experiența personală, să capăt încrederea necesară. Am așteptat mult, deci. Debutul meu în rol a fost la începutul acestui an, în ianuarie, la Metropolitan din New York. A fost interesant pentru că eu am interpretat Leporello de multe ori și am vrut să aduc abordarea mea și acestui rol, titular. În primele trei, patru zile de repetiții s-a dat o luptă interioară în mine, deoarece toți colegii mei îmi spuseseră înainte cât de pretențios este rolul, cât de multă atenție îți cere, doar pentru ca apoi, după spectacol să realizezi că totuși ceva ți-a scăpat. Dar într-o zi, după câteva repetiții, cântam recitativul dinaintea duetului cu Zerlina și regizorul mi-a spus: "Luca, bucură-te!". A fost ca un declic pentru că unul dintre lucrurile pe care tindem să le uităm este acela că Don Giovanni se bucură, savurează momentul seducției. Pentru el aceasta este partea care îi aduce cea mai mare plăcere. Iar asta trebuie să se simtă în interpretare. A fost, deci, o surpriză plăcută pentru mine să aflu că mă pot simți confortabil în pielea lui Don Giovanni pe scenă. De altfel îmi place foarte tare că meseria de cântăreț de operă îmi permite să joc personaje negative.


În general sunt mai interesante.

Fără îndoială! În plus îmi place să văd publicul că iubește să urască un personaj. E un proces foarte frumos și trebui să spun că Don Giovanni are o energie acaparatoare, este motorul întregii acțiuni, el e cel care reușește să transforme viețile tuturor celor din jur. E o putere incredibilă, pe care n-o avem în viața de zi cu zi așa cum o are el în cele două ore ale operei.


Or să vă lipsească din această versiune, de concert, costumele, decorurile?

Nu, deoarece sunt destul de sigur că vom face o semi-montare. Nu poți cânta o asemenea operă tratând-o ca pe un oratorio sau ca pe ceva static. Vom cânta cu toții fără partitură și vom improviza, ceea ce, de altfel, îmi place cel mai mult când vine vorba de o versiune de concert. Există aici o doză mare de incertitudine și posibilitatea de a improviza - iar când lucrurile ies bine satisfacția este imensă pentru că ne putem conecta imediat la public. Realizezi în acele momente că muzica și textul sunt incredibil de puternice, suficiente pentru a spune povestea chiar și fără costume și decoruri. Acesta este lucrul incredibil la operă - uneori cred că ar trebui să avem mai mare încredere, ea funcționează și fără multe artificii.

Am cântat Don Giovanni și la Ateneul Român atunci, cu Mariana Nicolesco. Sala este incredibilă și are o acustică fantastică, am amintiri atât de frumoase de atunci încât abia aștept să revin!

Photo: Jiyang Chen

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu