O cifră rotundă pentru Green Hours Jazz Fest. În acest an a ajuns la cea de-a 10-a ediție. Domnule Voicu Rădescu, bănuiesc că satisfacția este mare!

Satisfacția este mare și se datorează în primul rând rezistenței noastre. Și, normal, o cifră rotundă, o cifră 10, ne transformă dintr-un festival pe care-l consideram de avangardă când am început, ca un lucru nou, într-un festival de tradiție. Căutăm să ne păstrăm însă ideea de noutate și prospețime în ceea ce pregătim apropo de festival.

Care este profilul acestei ediții? Cu ce vă mândriți de această dată?

Sună foarte ciudat dacă spun că ne mândrim cam cu tot, dar în general așa încerci să faci lucrurile care-ți plac și care speri să placă și celor din jur. Toate trupele care vin sunt trupe noi, chiar dacă anumiți muzicieni din aceste trupe, în diferite configurații, au fost uneori la noi în țară. Altfel, toate sunt premiere, toate proiectele cu care vin sunt noi. Avem o provocare, o premieră cel puțin europeană - o seară cu trei recitaluri de pian. Cei trei sunt toți pianiști de vârf, ceea ce face cu atât mai interesantă seara. Este vorba de Nik Bartsch din Elveția - mai degrabă minimalist, cu acea inovație a lui; muzica lui este numită de către unii dintre cronicari, zen funk. Apoi urmează Mircea Tiberian; nu e nevoie să vorbesc foarte mult despre el, deși are rar ocazia să facă solo-uri în România. Invit lumea să vină să vadă ce este în stare să facă singur cu un pian de concert. Și ultimul este Leszek Mozdzer, care este...

Chopin-ul Poloniei (sau au jazz-ului) !

Da, de zece ani este considerat de cei mai mulți dintre specialiștii polonezi și de publicul din Polonia cel mai mare, cel mai bun pianist de jazz și muzică clasică din Polonia.

Alte nume?

Sunt o grămadă de nume... Cred că aș îndemna lumea cât de cât curioasă să fie și mai curioasă. Pe site-urile greenjazz.ro, la fel și pe greenhours.ro sunt toate amănuntele. Începem festivalul în 31 mai. În fiecare zi sunt două concerte, în afara zilei de 2 iunie când sunt cele trei recitaluri. Revin la ziua de 1 iunie, când o trupă care, de altfel, va închide festivalul nostru - trupa olandeză Tin Men & The Telephone va avea un program Jazz for kids. Deci, pe 1 iunie la ora 11,30, nu în grădina Green Hours, ci în sala cinema "Elvire Popesco" a Institutului francez. Este un program dedicat în special copiilor și tinerilor și în care aceștia, prin intermediul telefonului mobil și al unei aplicații care se găsește pe site-ul Tin Men & The Telephone pot interfera live cu muzicienii care vor concerta. Eu sunt destul de departe de aceste trick-uri ale telefonului, dar m-am documentat și este foarte interesant ceea ce fac și scot o aplicație a telefonului din derizoriul obișnuit pe care-l știm apropiat de copii și intră în zona artistică.

Pentru că postul nostru difuzează în principal muzică clasică, dar și jazz, poate ne vorbiți în special de concertul Trio-ului Aïrés din Franța.

Avem ocazia plăcută ca în ziua de 1 iunie să cânte Trio Aïrés, ceea ce înseamnă Airelle Besson la trompetă (mai rar o femeie trompetistă și, și mai rar, o femeie atât de bună trompetistă). Ea este secondată, vorba vine, de un mare pianist francez, Édouard Ferlet, care are numeroase proiecte în nume propriu. Aici vine să o secondeze pe Airelle Besson datorită specificității acestui program pe care îl vor prezenta. Și la contrabas Stéphane Kerecki. Pot să vă invit să ascultați o muzică în același timp lirică, în același timp foarte puternică și care poate mulțumi cred, atât puriștii jazz-ului, cât și zone ale ascultătorilor de muzică clasică.

Scrie pe site-ul dumneavoastră că cei trei se inspiră din muzica lui Fauré, Ravel...

Multe piese sunt originale, scrise de ei, însă asta e o direcție care poate interesa pe cei din muzica clasică, faptul că vor fi satisfăcuți să vadă aranjamente jazzistice bine puse la punct de muzicieni care, de altfel, performează și în muzica clasică.

Ce implică organizarea unui asemenea festival?

În primul, rând dorința, bucuria celor care sunt inițiatori. În al doilea rând, existența unui public care să aibă nevoie de așa ceva. Și trei, deși nu este cel mai important, este fundamental, minime finanțări, posibilitățile materiale de a construi așa ceva. Noi suntem un club de jazz. Suntem singurul club de jazz din România care organizează un festival, iată, de 10 ani, și un club de jazz nu are mijloacele materiale teoretice de a pune pe picioare un festival. Avem șansa, mai mult decât a colaborării, prieteniei unei instituții culturale cu care am colaborat de ani de zile și care ne sprijină, în măsura în care există muzicieni din țările respective, atât cât poate. Mai sunt încă alte cheltuieli. Era cât pe-aci să înjumătățesc festivalul pentru că sponsorul care de ani de zile ne sprijinea și-a schimbat targetul și doar în ultimă instanță am reușit să avem un sprijin care să ne dea posibilitatea să reconstruim festivalul, de la Administrația Fondului Cultural Național, de la Ministerul Culturii și ICR. A fost pe ultima sută, ceea ce, din păcate, a însemnat și costuri mai mari pentru noi, deoarece biletele luate în ultima clipă sunt mai scumpe etc. dar, hai să spunem că am scos frustrarea din mine apropo de ce înseamnă greutăți într-un festival eminamente cultural. Nu că ne face plăcere, știm că așa ceva va avea loc și atunci o spunem cu plăcere... și cum cultura în acest moment este privită ca o marfă de piață este foarte dificil ca lucrurile de conținut să fie vândute în măsura în care sunt vândute lucrurile fără conținut, numai de formă.