Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Diana Gheorghiu, coordonator al programului de rezidențe creative

Publicat: luni, 25 Iulie 2016 , ora 16.25
În perioada 20 - 30 iulie 2016, se desfășoară ediția a 14-a a Academiei Icon Arts. Ne-a vorbit despre acest eveniment Diana Gheorghiu, coordonator al programului de rezidență creative:


Care ar fi numitorul comun al cursurilor de interpretare, muzică de cameră și dans ce se desfășoară în această perioadă la Cisnădie și la Cisnădioara?

Numitorul comun, pe lângă faptul că reunește cursanți și profesori din toată lumea este obiectivul pe care fiecare dintre participanți și-l fixează și anume participarea în festival. Consider că este o combinație foarte bună și ea a fost probată pe parcursul celor 16 ediții Icon Arts. Într-un timp foarte scurt, cursanții șlefuiesc anumite repertorii pe care apoi le prezintă publicului sibian și nu numai. În fiecare an noi călătorim cu concertele festivalului și în zonele din jurul Sibiului, așadar nu avem numai în filarmonică aceste concerte. Cred că este cel mai important lucru pe care îl pot realiza cursanții noștri, acela de a se întâlni cu oameni care vin din locuri diferite, de a schimba impresii, de a lucra sub presiune, dar în același timp, într-un mediu relaxat și de a vedea finalitatea muncii lor probată de pe scena de concert.


Câți cursanți sunt în acest an?

Anul acesta avem 64 de cursanți și 12 profesori, alături de care vor evolua și 30 de invitați în festival.


Înțeleg că programul presupune și acordarea unor burse. Câte burse ați oferit și cine sunt beneficiarii?

Avem două burse în cadrul programului de rezidență creativă. El a ajuns anul acesta la a IV-a ediție și în urma unei selecții internaționale la care s-au înscris peste 20 de participanți, avem cinci compozitori selectați, doi dintre aceștia beneficiind de bursă, unul dintre ei Fernando Oliveira din Brazilia și cel de-al doilea este o compozitoare, Matilda Seppälä din Finlanda.

Înțeleg că aceste cursuri se vor finaliza cu o serie de concerte ?

Așa este. Primul concert a fost programat pe 25 iulie la Sala Thalia - un duo pentru flaut și percuție. Apoi urmează o primă audiție românească a muzicii lui Henze, care a compus special această lucrare, cu ceva ani în urmă e adevărat, pentru chitaristul german Reinbert Evers, care însoțit pe scenă de actorii Ioana Flora și Mihai Baranga, va interpreta două sonate în caracter shakespearian. Apoi avem, pe 27 iulie, concertul de prime audiții ale compozitorilor rezidenți. Vor fi ascultate cinci lucrări în primă audiție absolută în interpretarea Ansamblul Icon Arts, condus de Mircea Ardeleanu, și a sopranei Veronica Anușca. În 28 iulie avem două concerte ale cursanților Icon Arts, unul în Cisnădie și altul în Sibiu. Studenți din cadrul diferitelor secții vor fi împreună pe scenă și își vor prezenta, după cum spuneam, acele repertorii pe care le-au șlefuit aici, cu profesorii care ne vizitează an de an. Iar în 29 iulie este programată premiera sibiană a lucrării "Catulli Carmina" de Carl Orff. Este o lucrare foarte puțin cântată la noi (o singură dată a mai fost prezentată), va fi dirijată de Mircea Horiartoc și îi va avea soliști pe Anne Marie Condacse și Andrei Lazăr. Aranjamentul pentru această lucrare este făcut de Mihai Murariu, pianist și compozitor, care a avut dificila sarcină de a transforma partitura pentru patru piane într-una pentru pian solo, partitură pe care el o va și interpreta. Pentru montarea în scenă a acestei piese în 2010, Mircea Ardeleanu, conducătorul ICon Arts Percussion Group, care va participa la concert a primit Marele Premiu al televiziunii naționale elvețiene. Evenimentul acesta este găzduit de Festivalul Icon Arts, în cadrul programului "Anotimpuri. Vara" co-finanțat de Consiliul Local Sibiu.

Avem de asemenea și Corul Acapella, care anul acesta aniversează 10 ani și ne bucurăm că îi aniversează alături de noi pe scenă.



Interivu realizat de Monica Isăcescu