ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Dan Grigore

Publicat: vineri, 22 Aprilie 2016 , ora 13.54

Celebrul pianist Dan Grigore, artistul român care a concertat pe toate meridianele lumii, va cânta vineri, 22 aprilie 2016, alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului rus Misha Katz. Concertul nr.2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov este opusul ales de interpret pentru această întâlnire cu publicul de la Sala Radio. Pianistul Dan Grigore a vorbit despre alegerea repertorială.


Maestre Dan Grigore, de ce are nevoie obligatoriu un pianist ca să cânte Rahmaninov 2?

Pe vremuri spunea Cortot, când era întrebat ce-i trebuie unui pianist concertist ca să poată să reziste în turnee… și el a avut următorul răspuns: Are nevoie doar de două lucruri: un somn bun și un stomac sănătos. Ca să cânți Rahmaninov cred că-ți trebuie mai multe lucruri decât un stomac bun și un somn sănătos; cred că-ți trebuie și un auz cu totul special, un auz armonic, îți trebuie o senzualitate sonoră pe care el a avut-o cu asupră de măsură - a fost de o bogăție în relațiile astea armonice… Este un mare pianist american și compozitor Earl Wild, care a fost și interpret de muzică clasică, și a cântat toate concertele de Rahmaninov, între altele, și a și compus anumite aranjamente după melodii de Rahmaninov, de Gershwin - chiar am de gând să dau la concert un bis, dacă publicul vrea, un studiu al lui Earl Wild pe o melodie de Gershwin pe care o cânta Ella Fitzgerald și care se cheamă "Embraceable you". Domnul acesta, Earl Wild, cântă foarte bine Rahmaninov și pentru că este un foarte bun pianist de jazz. Mi-aș fi închipuit că, spre exemplu, Friedrich Gulda ar fi putut să cânte bine Rahmaninov… nu l-a atras Rahmaninov, deși avea un auz armonic minunat a fost mai rece față de Rahmaninov; în general a fost o personalitate foarte ciudată. Dar, pe mine, ce m-a atras foarte mult la Rahmaninov este o asemănare cu Lipatti nu numai ca pianist, ci și ca compozitor. Adică el, ca și compozitor, face trecerile între părțile concertelor sau sonatelor lui, pieselor de formă mare, le face treptat din punct de vedere tonal așa cum făcea Lipatti trecerile de la o piesă la alta în timpul concertului; el făcea o mică improvizație cadențială, care lega tonalitatea piesei precedente de tonalitatea piesei următoare printr-o modulație pe care el improviza în concert. Și acest stil al lui Lipatti l-am găsit la concertele de Rahmaninov, la sonatele lui, la anumite piese. Asta este o caracteristică ce leagă peste timp, peste geografii, peste vremuri doi mari muzicieni. Și pe mine m-a pasionat lucrul acesta, felul acesta în care Rahmaninov auzea discursul tonal și călătoria tonalității.


Toată această înlănțuire pe care dumneavoastră o povestiți este, într-adevăr, o călătorie prin tonalități, prin stări, prin armonii, prin ipostaze în cele din urmă.

Este ca un fel de erou al unui roman picaresc. Ce i se întâmplă unui picaro, unui pribeag. Rahmaninov își scrie aceste concerte ca și cum ar fi vorba de jurnalul lui de călătorie. Și eu am avut revelația, la 12 ani, ascultând al treilea concert de Rahmaninov, cu Gilels la Radio și pe urmă concertul al doilea cu Ciccolini și Silvestri, cu Orchestra Conservatorului din Paris, am avut această revelație - el compune jurnalul unei epopei de fiecare dată, o epopee în care el este Odiseu, Ulise; el este plecat în căutarea acelui elixir, acelui ceva… o țintă misterioasă a fiecărui destin uman.


Este foarte interesantă această ipostază pe care dumneavoastră o propuneți aici, pentru că el este eroul, dar el și construiește eroul. Această multifațetare, în cele din urmă…

El și povestește avatarul acestei călătorii, pe care el sigur că, spre sfârșitul fiecărui concert, o binecuvântează, pentru că orice compozitor în felul lui e un demiurg… o binecuvântează, o mântuie cu un final optimist. Până și în Concertul nr.4, care este un concert eminamente pesimist, finalul este de-un optimism tragic, aproape forțat…


Discordant…

…ca un fel de confesiune de credință pe eșafod, ca un fel de apostolat, pentru că știm că era foarte religios Rahmaninov. A fost interzisă multă vreme muzica lui religioasă în Uniunea Sovietică, dar el a scris acele liturghii, acele vecernii, unele pentru cor, altele pentru orchestră… De multe ori și-n muzica lui pentru pian există acest filon, nu neapărat mistic, deși eu nu mă tem de filonul acesta mistic. Există o mistică a lucrurilor, există o…


Filonul spiritual, mai degrabă, al credinței…

… să zicem filonul spiritual, deși nu e numai filonul spiritual, este o spiritualitate cu țintă, o antenă bine orientată către o instanță pe care Rahmaninov o vede și care-l vede pe Rahmaninov, care-l vizitează pe Rahmaninov.

Interviu realizat de Sorina Goia