Marţi, 18 octombrie, la Ateneul Român, a avut loc deschiderea stagiunii camerale ICR, ediţia 2011. Concertul a fost susţinut de Cvintetul London Winds, ce are în componenţa sa pe clarinetistul Michael Collins, flautista Philippa Davies, oboistul Gareth Hulse, cornistul Nicholas Korth şi fagotistul Robin O'Neill. Programul a cuprins: Dansuri româneşti de Béla Bartók; 17 variaţiuni pentru cvintet de suflători de Jean-Michel Damase; piesa Aurorae de Dan Dediu; Sonata K.V. 454 în Si bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart; Summer Music de Samuel Barber şi Cinci cântece maghiare vechi de Farkas Ferenc.

După concert am stat de vorbă cu clarinetistul Michael Collins, liderul formaţiei, şi cu flautista Philippa Davies.

Cum aţi rezuma în câteva cuvinte evenimentul ce tocmai a avut loc?

Michael Collins: În primul rând este o bucurie să cânt în această sală, am mai avut privilegiul să cânt aici cu Cvartetul Belcea şi este foarte special. Atmosfera de pe scenă este extraordinară, iar acustica este una potrivită pentru suflători, ceea ce ne uşurează munca, fiindcă dacă am avea de-a face cu o acustică seacă, volumul nostru de muncă ar fi dublu.

Philippa Davies: Este un sunet generos, dar şi foarte clar în acelaşi timp, astfel încât simţi că eşti ajutat de o acustică bună, dar în acelaşi timp te şi faci înţeles, printr-un sunet bogat - toate lucrurile bune.

Aceasta nu este primul dumneavoastră concert în România. Voiam să vă întreb dacă este prima dată când luaţi contact cu compoziţia românească?

Michael Collins: Cu această lucrare da. Am mai cântat înainte un cvintet de Ştefan Niculescu la un festival de muzică contemporană în Anglia, la Huddersfield, cu mulţi ani în urmă. Lucrarea pe care am interpretat-o astă seară, de Dan Dediu, este una extraordinară şi a fost o ocazie foarte bună pentru noi să învăţăm ceva nou, ceva dificil.

Philippa Davies: L-am cunoscut pe compozitor azi şi părea încântat, aşa că suntem cu toţii bucuroşi.

În afara acestui concert, zilele acestea susţineţi şi masterclass-uri la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cum vi se par studenţii de acolo?

Michael Collins: Ascultându-i pe clarinetişti, ce-mi place în primul rând la ei este entuziasmul. Sunt atât de pasionaţi şi dornici să încerce tot ce le sugerezi, ceea ce se întâmplă destul de rar cu studenţii din ziua de azi, pentru că de multe ori studenţii din alte locuri tind să creadă că ei deja au toate răspunsurile. Aici am găsit acea sete de cunoaştere.

Philippa Davies: Flautiştii sunt nişte tineri foarte buni, entuziaşti. Ei recepţionează tot ce doreşti să le spui. De asemenea au şi pasiune pentru ceea ce fac, ceea ce este mulţumitor, fiindcă uneori te întrebi dacă tinerii din ziua de azi mai cunosc acest sentiment. Iubesc muzica şi sper că le-am dat câteva idei noi.

Michael Collins: Aş putea spune că sunt nişte muzicieni flexibili. Nu sunt obsedaţi doar de propriul instrument, ci par să ştie multe despre celelalte instrumente, repertoriul acestora, iar acesta este un fapt îmbucurător.