Cotat cu 5 stele în topul vânzărilor casei Harmonia Mundi, discul : Fauré - Sonate pentru vioară şi pian poartă semnătura interpretativă a violonistei Isabelle Faust şi a pianistului Florent Boffard.

" Între momentul apariţiei celor două sonate pentru vioară şi pian au existat mai bine de 40 de ani. Deasupra acestora însă planează în egală măsură charmul care învăluie creaţia lui Gabriel Fauré şi îi face pe cei mai obişnuiţi ascultători să accepte sonorităţile extreme ca fiind perfect naturale" scria Camille Saint Saëns . Sunt gânduri care ne îndreaptă spre lumea muzicală a finalului de secol 19 şi începutul secolului 20.

Astăzi creaţiile camerale sunt apreciate mai ales de cunoscatori. Credeţi că în secolul al 19 lea era diferit? Nicidecum. "Adevărul este, că înainte de 1870 nici nu visam să scriu o sonată sau un cvartet. În această perioadă nu aveai şanse să reuşeşti să te remarci cu astfel de lucrări. Imediat ce Saint Saens a înfiinţat Societatea Natională de Muzică în 1871, s-a creat conjunctura favorabilă de a scrie muzică de cameră." nota chiar Fauré.

Violonista Isabelle Faust. Trebuie menţionat cântă pe o vioară Stradivarius din 1704 numită Frumoasa din pădurea adormită, una dintre puţinele viori Stradivarius care au păstrat gâtul original.

Cele două sonate pentru vioară şi pian deschid albumul dedicat lui Fauré , un disc ce a apărut pentru prima data în 2002 la Harmonia Mundi. 6 ani mai târziu, în 2008, a fost reeditat. Cu siguranţă această hotărâre a casei de discuri a venit în urma cererii ascultătorilor. Chiar dacă grafic, a doua variantă a fost cu mult mai puţin spectaculoasă, muzica a rămas aceeaşi. Ascultându-l , interpretarea nu are cum să nu vă impresioneze.

Ne aflăm în faţa unui album Fauré în care mai descoperim alături de cele două sonate alte patru piese pentru vioară şi pian scrise de creator în umbra celor două opusuri: Romanţa a apărut la foarte scurt timp după ce a fost cântată pentru prima dată Sonata op 13. Apoi celebra Berceuse, op 16 dedicată micilor concerte date în saloanele pariziene a intrat în repertoriul violonistilor din lumea întreagă. Audiţia acestei pagini l-a determinat pe editorul Julien Hamelle să-i ofere lui Fauré un contract prin care să-i editeze toate lucrările, un contract care a durat nu mai putin de 25 de ani.

Alături de Romanţa şi Berceuse se afla Andantele în Si bemol major . Acesta a fost scris în 1897. Este un opus în care compozitorul a folosit o temă din Concertul său op 14.

În fine, Piesa de lectură ( Morceau de lecture), scrisă în 1903, a fost destinată examenului de citire la prima vedere. Cum a apărut această lucrare? Candidaţii la intrarea în Conservator trebuiau să citească o partitură necunoscută iar cea mai bună modalitate de a fi o primă citire era de a se prezenta acestora o nouă compoziţie. Era o traditie pe care Fauré, în calitatea sa de profesor la catedra de compoziţie, trebuia să o menţină.