ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Știri muzicale din țară Înapoi

La Brăila începe etapa finală a Concursului Darclée

Publicat: marți, 4 August 2015 , ora 0.00
În această perioadă are loc la Brăila cea de-a 20-a ediție a Festivalului și Concursului Internațional de canto "Hariclea Darclée", patronat de soprana Mariana Nicolesco. Astăzi și mâine, de la ora 17.00, la Teatrul Municipal din localitate, se desfășoară etapa finală a competiției. Concurenții vor fi acompaniați de Orchestra Festivalului Darclée, dirijată de Marco Balderi. La finalul acestei săptămâni mai sunt programate încă trei evenimente: vineri, 7 august 2015, publicul poate audia spectacolul "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti, iar sâmbătă, 8 august 2015, sub genericul "Două decenii în lumea capodoperelor", laureații edițiilor anterioare ale Concursului Hariclea Darclée vor interpreta pagini celebre semnate Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Charles Gounod, Georges Bizet, printre alții. Festivalul și Concursul Internațional "Hariclea Darclée" se vor încheia duminică, 9 august 2015, cu Concertul de Gală al Laureaților.