Interviuri Înapoi
Interviu cu Arthur Balogh, membru al trupei Mindchange
Pe teritoriul Germaniei se vor desfășura câteva proiecte aflate sub genericul KARPATEN JAZZY. Acest tip de eveniment propune un jazz de factură contemporană și este inițiat de un grup de muzicieni români. Coordonatorul uneia dintre formațiile implicate - trupa MINDCHANGE - este contrabasistul timișorean stabilit în Germania, Arthur Balogh.
Domnule Arthur Balogh, pe data de 7 iunie vă veți afla la Stuttgart alături de colegii dumneavoastră, cei care alcătuiesc trupa Mindchange. Când a fost înființată această trupă?
Am înființat trupa în anul 2005, când am fost invitați să participăm la Festivalul de la Gărâna și ne-am propus să alcătuim un band cu toți muzicienii de valoare din Timișoara de la ora respectivă.
Trebuie să spunem ascultătorilor noștri faptul că dumneavoastră v-ați început studiile cu muzica clasică și, în prezent, sunteți contrabasist membru în Orchestra de cameră Heilbronn din Wurttemberg. De unde această pasiune pentru jazz?
Din fericire am avut mereu acasă posibilitatea să ascult muzică clasică, rock, și jazz. Tatăl meu avea o colecție foarte frumoasă de muzică și eu, pe vremea aceea , nu am avut încotro. Încă din anii de liceu am dorit să și cânt, alături de audițiile făcute în casă.
Care sunt membrii trupei dumneavoastră?
În concertul de la Stuttgart este oarecum o componență nouă. Îl am lângă mine pe George Dumitriu - un chitarist și un violonist foarte bun, care acum activează în Amsterdam; Tavi Scurtu este toboșarul cu care noi am și lansat formația în 2005 - el activează în București, mai mult în România la ora actuală; un coleg nou, din Berlin - Luca Marini, care este, de asemenea, toboșar.
Pe scenă, la Stuttgart, se va afla așadar contrabasistul și liderul trupei Mindchange - Arthur Balogh - alături de chitaristul și violonistul George Dumitriu și de doi bateriști - Tavi Scurtu și Luca Marini. Este un program în cadrul Karpaten Jazzy, un program cu totul special. Care este latura pe are o abordați dumneavoastră în acest impresionant spațiu al jazzului?
Noi patru ne-am hotărât să prezentăm publicului poveștile noastre. Fiecare venind dintr-un mediu diferit și dezvoltându-se într-un mediu diferit, fiecare vine cu influențe specifice și stilul pe care-l vom aborda este o combinație între jazz minimalist, muzică clasică, muzică electronică, drum&bass și, desigur, pentru asta ne folosim de orice culoare, sunet, cuvânt sau idee care ni se pare că merită explorată.
Care sunt proiectele trupei Mindchange?
Din păcate toți locuim în țări diferite și ne este foarte greu să organizăm câte un concert. Acum avem o șansă să fim în Stuttgart și este o bucurie foarte mare pentru noi. Sigur că planul este să reușim să imprimăm un disc poate până la finalul anului 2014 și atunci o să fie mai ușor să ne organizăm concerte și, respectiv, turnee.