ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Lucrări integrale cunoscute din stilurile baroc-modern
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul Internațional 'George Enescu' - 18 septembrie 2013

Publicat: miercuri, 18 Septembrie 2013 , ora 9.56

În 18 septembrie sunt incluse în programul Festivalului "George Enescu" două concerte: la Ateneul Român, de la ora 17,00, va evolua Orchestra Simfonică din Lucerna condusă de dirijorul său principal, James Gaffigan, avându-l ca solist pe cunoscutul pianist turc Fazil Say. "El nu este doar un pianist strălucit, ci va deveni unul dintre cei mai mari artiști ai secolului al XXI-lea », nota publicația «Le Figaro» despre Fazil Say, care va interpreta la București Concertul nr. 21 de Mozart. Pe afiș figurează de asemenea poemul simfonic "Isis" de Enescu, într-o orchestrație realizată de Pascal Bentoiu după schițele compozitorului și Simfonia nr.104 de Haydn. Participă Corul de Cameră "Preludiu" condus de Voicu Enăchescu. Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical și Radio România Cultural.

Și tot în 18 septembrie, de la ora 19,30, revin în Festivalul «Enescu» surorile Katia și Marielle Labéque, artiste apreciate pe toate meridianele, ce propun publicului Concertul în re minor pentru două piane de Francis Poulenc. Cele două muziciene evoluează la Sala Palatului alături de Orchestra Filarmonicii din München, renumit ansamblu al cărui director muzical a fost timp de 17 ani maestrul Sergiu Celibidache. Programul este completat de alte două opusuri din repertoriul francez compuse de Maurice Ravel și César Franck. La pupitru se va afla Semyon Bychkov, soțul pianistei Marielle Labéque. Celebrul dirijor născut la Sankt Petersburg ocupă din anul 2012 un post de conducere creat special pentru el de Orchestra Simfonică BBC. Printre proiectele sale în actuala stagiune se numără concerte și spectacole de operă în colaborare cu Filarmonica din München, Metropolitan Opera, Orchestrele Simfonice din Chicago și Londra.