Discurile noastre preferate
Înapoi
Chopin și Nelson Freire

"Interpretarea lui Nelson Freire este strălucitoare, scoțând în evidență o virtuozitate tinerească". International Record Review, publicația de unde am extras această apreciere, făcea referire la triplul album, semnat Nelson Freire.
Nelson Freire este un poet al pianului și un virtuoz totodată. Adăugați acestor două trăsături esențiale pentru interpretarea paginilor chopiniene și finețea și veți avea o imagine care se va întregi doar după ce ascultați cele două discuri despre care aminteam.
"Degetele lui Chopin nu sunt doar simple instrumente, ci sunt prelungirea sufletului său iar cei ce îl ascultă nu trebuie să folosească doar urechile, ci și sufletul pentru a-l înțelege pe deplin. Este compozitorul îndrăgit de acea elită care caută în muzică cele mai nobile idealuri. Renumele lui Chopin este de natură aristocratică, el este un virtuoz, un poet, un poet al sunetelor". Cuvintele lui Heinrich Heine conturează imaginea artistului și transmit coordonatele absolut necesare pentru a da viață paginilor chopiniene.
Nelson Freire este unul dintre acei interpreți care reușește să dea viață partiturilor chopiniene. Sonoritatile lui Chopin sunt diafane însă Nelson Freire le conferă un efect magic foarte rar întâlnit chiar și în cazul nocturnelor .
" Acesta este un Chopin a cărui interpretare se ridică la cele mai înalte cote. Ea este oferită de unul dintre cei mai rafinați pianiști actuali - Nelson Freire" (The Guardian).
Se spune că în viziunea lui Pollini, Chopin este mai aristocratic; în cazul variantelor oferite de Nelson Freire, acesta scoate în evidență sensibilitatea, căldura, lirismul, dar și nuanțele fiecărei fraze. Nici o notă inutil pusă în evidență, nici o exagerare. Poate că cei care au avut ocazia să asculte interpretările lui Arthur Rubinstein vor sesiza apropierea dintre cei doi, dar nu uitati, că tehnica își spune și ea cuvântul. Și când spun aceasta nu mă gândesc la acel ceva care poate schimba datele unei înregistrări, ci mă refer la acea claritate, acea transparență care îți dă senzația că pianistul este foarte aproape de tine. Nu lipsește nimic, nu este nimic în plus.