Este absolut impresionant numărul de înregistrări noi şi de re-editări pe care marile case de discuri le-au lansat pe piaţă în acest an. Absolut firesc, în condiţiile în care Chopin-mania, cea mai frumoasă manie de care pot fi cuprinşi muzicienii şi consumatorii de muzică totodată, face ravagii; mai ales în 2010, când toate instituţiile muzicale şi-au pus în prim planul programelor lor, proiectele ce îl celebrează pe compozitorul polonez.

În toată această abundenţă de oferte, însă, descoperim în rafturile Warner Classics, integrala Nocturnelor de Frédéric Chopin, cu una dintre pianistele pe care cel puţin publicul românesc o asociază cu acest tip de repertoriu, date fiind prezenţele sale în Festivalul "Chopin", organizat de Radio România Muzical, dar şi în Festivalul "Enescu", în care - cel puţin la bis - a interpretat creaţii ale romanticului polonez.

Pianistica Elisabethei Leonskaja reflectată în Nocturne vine din perioada unei "generaţii de clasici" ai artei interpretative, din care fac parte Dinu Lipatti sau Clara Haskil. Profunzimea gestului său muzical, înţelepciunea frazelor, sunt atribute care o apropie de un ideal al interpretării chopiniene. Criticii francezi au identificat-o pe Leonskaja cu "Ultima mare Doamnă a şcolii sovietice", o caracterizare ce sintetizează rigoarea construcţiilor sale sonore şi alte trăsături aparent contradictorii, sensibilitatea şi forţa. Dacă despre aceasta din urmă nu se poate vorbi în corelaţie cu tălmăcirea lui Chopin, rafinamentul de tip afectiv şi seriozitatea cu care îşi conduce fluxul sonor sunt cât se poate de pregnante.

Înregistrată în anii 1991-1992 în Studiourile "Teldec", integrala Nocturnelor pentru pian, a apărut în magazinele de profil în anul 2007. Însă nu e deloc târziu dacă o veţi asculta în Anul lui Chopin - 2010. Puteţi începe cu cele două exemple ataşate: Nocturnele op.9 nr.2 în Mi bemol major şi nr. 3 în Si bemol major.